Ce reprezinta afectiunile psiho-somatice?

Boala sau afectiunea psihosomatica este o boala somatica, considerata a fi cauzata de factori psihologici. Mai clar, o boala cu manifestari la nivel fiziologic, a caror cauza nu poate fi regasita la acest nivel si al carei factor etiologic semnificativ este cel psihologic. In cazul acestor afectiuni, investigatiile medicale nu identifica o cauza fiziologica si, prin urmare, afectiunea este atribuita unor cauze psihologice. Printre cele mai celebre, daca putem spune asa, tulburari psihosomatice se numara: tulburarile de alimentatie, bulimie nervoasa, anorexia nervosa constituind paradigma acestor tulburari; durerile cronice (cefaleea de tensiune, migrenele, durerile de spate, poliartrita cronica); tulburarile de somn; astmul bronsic; unele alergii (febra de fan) si unele afectiuni dermatologice (urticarii, eczeme, vitiligo, psoriazis, lupus); ticurile si spasmele; simptome vestibulare (ameteli, tinitus); boli ale sistemului gastro-intestinal (esofagita de reflux, colonul iritabil); hipertiroidismul; boli ale sistemului cardio-vascular, aritmii HTA; tulburarile de vorbire (balbismul); tulburarile sexuale functionale; alcoolismul etc. In consecinta, somatizarea conflictelor intrapsihice reprezinta tendinta de a trai si de a comunica suferinta psihica in forma unor simptome fizice si de a cere ajutor pentru acestea. Fenomenul somatizarii este frecvent, reprezentand 30-40% dintre pacientii medicali, iar somatizarea constituie una dintre cele mai costisitoare comorbiditati. Aspecte caracteristice pacientilor cu afectiuni psihosomatice: 1. Credinta pacientilor ca probleme lor au o cauza organica 2. Inradacinarea unor convingeri exagerate, deformate, despre problemele lor 3. Perceperea dramatizata a problemelor somatice 4. Tendinta de a mentine, prin factori psihologici, problemele somatice, chiar daca acestea au avut initial o cauza fizica. Schema de abordare a psihosomaticii era initial una simplista: odata cu recunoasterea, constientizarea conflictului intrapsihic, tulburarea, simptomul somatic poate fi rezolvat. Pe scurt, descoperi cauza, deci poti inlatura efectul. Aceasta reprezinta una dintre cele frecvente erori: convingerea ca, daca a fost stabilita etiologia emotionala a unui caz, ingrijirea medicala somatica devine inutila si pacientul poate fi trimis la un psiholog sau psihiatru. Aceasta convingere reprezinta reversul celei conform careia daca un pacient prezinta simptome somatice, cazul sau este exclusiv de competenta medicului. Psihosomatica nu mai este insa in zilele noastre atat de simpla precum preceptele freudiene, ci se refera la o abordare holistica complexa, interdisciplinara, reprezentand chiar domeniul interdisciplinar de electie pentru psihiatri, psihologi, medici internisti si endocrinologi. Problemele somatice in care se implica in mod semnificativ componenta psihologica, presupun interventia psihoterapeutica, unul dintre obiectivele psihoterapiei fiind acela de a recrea asteptari mai realiste celor care sufera. Psihoterapia centrata pe factorii emotionali specifici, cu semnificatie etiologica, reprezinta un demers pe termen lung si trebuie corelata cu restul ingrijirilor medicale. Psihoterapia este, de asemenea, necesara in probleme in care perturbarile mentale sunt prioritare in raport cu simptomele observabile si apar ca o hipersensibilitate si hiperreactivitate la senzatiile corporale normale. Aceasta constituie o categorie distincta a sindroamelor psihosomatice, din care enumeram: ipohondria (preocuparea persistenta, incarcata de anxietate, cu privire la posibilitatea de a avea o boala grava, desi conditia fizica nu o justifica decat in relativa masura); somatizarea (pacientul are plangeri somatice minore si se considera bolnavicios); dureri idiopatice (preocuparea constanta fata de durere); conversia isterica (acuzele fizice nu au reflectare intr-o perturbare somatica obiectiva). De mentionat ca in bolile organice grave este adesea necesar sa ne concentram mai intai asupra simptomelor evidente si sa restrictionam psihoterapia la o abordare de tip suportiv. Abordarea psihosomatica (APS) a bolnavului de catre medic presupune o viziune integrativa (holistica) asupra actului medical considerat dintr-o dubla perspectiva: cea medicala propriu-zisa si cea psihologica, specifica oricarei relatii interpersonale. APS consta, in esenta, in introducerea in cadrul examenului clinic, in special la nivelul anamnezei, a unor elemente de investigatie asupra rolului factorilor psihici in dinamica bolii (alaturi de ceilalti agenti etiologici).

Crizele emotionale- tipetele in public, 15 sfaturi utile

Una dintre problemele cu care se confrunta parintii este gestionarea crizelor emotionale. Toti trecem, de-a lungul vietii, prin crize emotionale, dar copiii sunt cei care au nevoie de cel mai mult sprijin in gestionarea acestora. Mai cu seama la copiii mici, exista momente cand parintii intampina greutati in rezolvarea acestora. Motivul este imposibilitatea copilului de a isi exprima clar emotiile, dorintele. De exemplu, la copiii de pana la 3 ani, aceste crize emotionale au o manifestare violenta, plans cu tipete, lovituri de pumni, dat din picioare. De ce asa? Deoarece copilul mic descopera acum realitatea din jurul lui. Apar dorintele, iar atunci cand raspunsul parintilor este negativ, apar si reactiile copiilor. De fapt, aceste crize emotionale fac parte integranta din dezvoltarea emotionala. Acesta este modul prin care invata ca nu tot ceea ce doreste se poate si realiza. O explicatie expusa cu calm, rabdare si consecventa poate invata copilul care este diferenta dintre lucrurile ce ii sunt permise si cele care ii sunt interzise. Claritatea si fermitatea explicarii motivelor pentru care nu are voie sa faca acel lucru este un factor important in reusita, intareste relatia copil – parinte si il va ajuta ca pe viitor sa isi exprime emotiile intr-un mod diferit. A nu ceda poate fi cheia succesului in aceste exprimari emotionale. Copilul va intelege in final ca oricat de puternica si de violenta ar fi manifestarea, daca acel lucru nu ii este permis, nu va trebui sa il faca. De exemplu, cea mai banala activitate, cumpararea unei jucarii, poate starni o avalansa de emotii. Cum il invatam sa reactioneze? Dupa alegerea jucariei dorite, fapt ce starneste emotii pozitive, este nevoie de explicatii pentru a il convinge sa se comporte frumos cu acea jucarie, precum “nu tragem de par papusa, pentru ca o doare” sau “nu stricam masina, trantind-o, petru ca se strica motorul”. Atunci cand jucaria aleasa nu poate fi cumparata din diferite motive, iar copilul reactioneaza prin emotii negative, tot explicatia si calmul sunt cele care ne scot din impas. Expunerea motivelor, dar mai ales speranta ca va veni un moment cand va exista posibilitatea cumpararii acelei jucarii, de exemplu de ziua lui, aplaneaza exprimarea negativa a emotiilor. Cateva sfaturi utile: 1. In crizele emotionale (de tantrum, cum se numeste in termeni de specialitate), copilul este coplesit de emotie. Teama, respingerea lui de catre altii si intreruperile bruste pot fi conditii pentru starnirea unor astfel de valuri emotionale. 2. O poveste sau un film cu un monstru infricosator vazut dupa-amiaza il poate conduce spre o stare emotionala instabila pe care, chiar daca nu o manifesta imediat, la prima ocazie care va adauga “picatura emotionala”, se va manifesta – foarte posibil – sub forma acestei crize in care copilul nu se mai poate controla. 3. Cand este in plina criza de tantrum, daca iesi din incapere lasandu-l acolo singur, nu faci decat sa-i inrautatesti situatia emotionala: simte ca este abandonat. Furtuna emotionala il sperie si are nevoie sa te stie alaturi. Daca nu se manifesta prea violent, ia-l in brate si tine-l la piept. Exista sansa sa simta confortul imbratisarii tale si sa se linisteasca repede. 4. Indiferent cat dureaza criza, nu-i cere ce nu-ti poate da in acele momente. Nu negocia in timp ce tipa, urla, plange si este, in mod fundamental, speriat. 5. Incearca sa nu te lasi purtata de grija pentru ceea ce spun ceilalti. Daca sunt sau au fost parinti, vor intelege. Nu ei sunt acum importanti. Totul este ca tu sa te stapanesti. 6. Daca se ajunge ca in criza sa loveasca pe altii din jur, sa arunce cu lucruri, pur si simplu ia-l de acolo, iesiti in afara spatiului unde are loc criza. Stai cu el pana se linisteste. Vorbeste cu el dupa. Cand veti discuta, tine-l aproape de tine si fa-l sa inteleaga ce s-a intamplat: recunoaste-i frustrarea, incurajeaza-l sa-ti vorbeasca alta data cand simte ca nu mai poate face fata. 7. Incearca sa anticipezi situatiile care pot provoca crize emotionale. Incearca sa-ti dai seama ce anume il aduce la marginea crizei: daca, de exemplu, descoperi ca il da peste cap trecerea brusca de la o activitate la alta, da-i mai mult tip intre schimbari. Spune-i din vreme ca urmeaza in cateva minute sa plecati din parc acasa sau ca urmeaza in cateva minute cina si va trebui sa intrerupa in curand jocul! 8. Inainte de a-i spune “nu”, incearca sa te opresti, sa vezi daca nu poti sa eviti negatia prin oferirea unei alegeri, prin oferirea unei explicatii. In fond, daca mai stati cateva minute in parc dandu-i sansa sa termite jocul inceput, dar cu conditia sa manance tot la cina, nu sunteti amandoi mai castigati? 9. Atentie la posibilele cauze legate de stresul prea mare sau de lunga durata. Poate familia a trecut printr-o perioada foarte agitata si obositoare. Poate exista tensiuni intre tine si sotul tau. 10. Daca cel mic trece prin crize in fiecare zi, este momentul sa cauti un ajutor de specialitate; poate fi vorba despre o situatie psihologica sau chiar somatica responsabila de aceste crize emotionale extreme. 11. Pentru a-i putea cere ca treptat sa invete sa-si controleze emotiile si reactiile, invata sa ti le controlezi si tu pe ale tale, sa nu-ti manifesti nervii necontrolat in fata lui. Chiar daca este mic si “nu stie”, vede! 12. De fiecare data cand se poarta agresiv sau brutal, dar fara sa fie in criza tip tantrum, poti introduce o consecinta neplacuta: “Nu mai vorbi urat. Pentru ca ai folosit cuvinte urate, in seara asta nu te mai uiti la desenele animate!” 13. Inainte de a iesi in oras, la cumparaturi sau intr-o vizita, spune-i clar ce astepti de la el: fixeaza regulile jocului dinainte! Si nu uita sa le respecti si tu. 14. In plina criza de tantrum, nu poti “disciplina”, nu poti “discuta problema”; incearca sa iesiti amandoi din situatie mai intai! 15. Daca crizele de furie si nervii continua si copilul este din ce in ce mai tensionat si plin de agresivitate si furie, apeleaza la un specialist. Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel: 0740054037 Oradea.