marți, 13 octombrie 2015

Ce reprezinta afectiunile psiho-somatice?

Boala sau afectiunea psihosomatica este o boala somatica, considerata a fi cauzata de factori psihologici. Mai clar, o boala cu manifestari la nivel fiziologic, a caror cauza nu poate fi regasita la acest nivel si al carei factor etiologic semnificativ este cel psihologic. In cazul acestor afectiuni, investigatiile medicale nu identifica o cauza fiziologica si, prin urmare, afectiunea este atribuita unor cauze psihologice. Printre cele mai celebre, daca putem spune asa, tulburari psihosomatice se numara: tulburarile de alimentatie, bulimie nervoasa, anorexia nervosa constituind paradigma acestor tulburari; durerile cronice (cefaleea de tensiune, migrenele, durerile de spate, poliartrita cronica); tulburarile de somn; astmul bronsic; unele alergii (febra de fan) si unele afectiuni dermatologice (urticarii, eczeme, vitiligo, psoriazis, lupus); ticurile si spasmele; simptome vestibulare (ameteli, tinitus); boli ale sistemului gastro-intestinal (esofagita de reflux, colonul iritabil); hipertiroidismul; boli ale sistemului cardio-vascular, aritmii HTA; tulburarile de vorbire (balbismul); tulburarile sexuale functionale; alcoolismul etc. In consecinta, somatizarea conflictelor intrapsihice reprezinta tendinta de a trai si de a comunica suferinta psihica in forma unor simptome fizice si de a cere ajutor pentru acestea. Fenomenul somatizarii este frecvent, reprezentand 30-40% dintre pacientii medicali, iar somatizarea constituie una dintre cele mai costisitoare comorbiditati. Aspecte caracteristice pacientilor cu afectiuni psihosomatice: 1. Credinta pacientilor ca probleme lor au o cauza organica 2. Inradacinarea unor convingeri exagerate, deformate, despre problemele lor 3. Perceperea dramatizata a problemelor somatice 4. Tendinta de a mentine, prin factori psihologici, problemele somatice, chiar daca acestea au avut initial o cauza fizica. Schema de abordare a psihosomaticii era initial una simplista: odata cu recunoasterea, constientizarea conflictului intrapsihic, tulburarea, simptomul somatic poate fi rezolvat. Pe scurt, descoperi cauza, deci poti inlatura efectul. Aceasta reprezinta una dintre cele frecvente erori: convingerea ca, daca a fost stabilita etiologia emotionala a unui caz, ingrijirea medicala somatica devine inutila si pacientul poate fi trimis la un psiholog sau psihiatru. Aceasta convingere reprezinta reversul celei conform careia daca un pacient prezinta simptome somatice, cazul sau este exclusiv de competenta medicului. Psihosomatica nu mai este insa in zilele noastre atat de simpla precum preceptele freudiene, ci se refera la o abordare holistica complexa, interdisciplinara, reprezentand chiar domeniul interdisciplinar de electie pentru psihiatri, psihologi, medici internisti si endocrinologi. Problemele somatice in care se implica in mod semnificativ componenta psihologica, presupun interventia psihoterapeutica, unul dintre obiectivele psihoterapiei fiind acela de a recrea asteptari mai realiste celor care sufera. Psihoterapia centrata pe factorii emotionali specifici, cu semnificatie etiologica, reprezinta un demers pe termen lung si trebuie corelata cu restul ingrijirilor medicale. Psihoterapia este, de asemenea, necesara in probleme in care perturbarile mentale sunt prioritare in raport cu simptomele observabile si apar ca o hipersensibilitate si hiperreactivitate la senzatiile corporale normale. Aceasta constituie o categorie distincta a sindroamelor psihosomatice, din care enumeram: ipohondria (preocuparea persistenta, incarcata de anxietate, cu privire la posibilitatea de a avea o boala grava, desi conditia fizica nu o justifica decat in relativa masura); somatizarea (pacientul are plangeri somatice minore si se considera bolnavicios); dureri idiopatice (preocuparea constanta fata de durere); conversia isterica (acuzele fizice nu au reflectare intr-o perturbare somatica obiectiva). De mentionat ca in bolile organice grave este adesea necesar sa ne concentram mai intai asupra simptomelor evidente si sa restrictionam psihoterapia la o abordare de tip suportiv. Abordarea psihosomatica (APS) a bolnavului de catre medic presupune o viziune integrativa (holistica) asupra actului medical considerat dintr-o dubla perspectiva: cea medicala propriu-zisa si cea psihologica, specifica oricarei relatii interpersonale. APS consta, in esenta, in introducerea in cadrul examenului clinic, in special la nivelul anamnezei, a unor elemente de investigatie asupra rolului factorilor psihici in dinamica bolii (alaturi de ceilalti agenti etiologici).

joi, 30 aprilie 2015

De ce copilul meu petrece mult timp la televizor si calculator?,ideii utile pentru parinti.

Tot mai multe studii, articole, cercetari, dar si simple observatii empirice, ne obliga sa fim atenti la acest fenomen: impactul pe care emisiunile tv si accesul la calculator nedozat il au asupra dezvoltarii copiilor nostri. Cel mai recent studiu al Consiliului National al Audiovizualului (2007) arata ca in timpul liber 98% dintre copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 15 ani prefera sa se uite la televizor, iar 45% se joaca pe video sau pe calculator. Alaturi de televizor, calculatorul si jocurile video au devenit un substitut foarte la indemana pentru restul activitatilor educative si de recreere, acestea din urma fiind abandonate de catre copii. Copilul in fata TV&PC nu are experienta obisnuita a limbajului, stimularea dialogului, a gandirii si reflectiei pe care mediul uman in general le ofera. Privitul la televizor, navigarea pe net ori jocul pe calculator fac parte in ziua de azi din rutina zilnica a unei familii obisnuite. Majoritatea copiilor fac cunostinta cu acestea cu mult inainte de a merge la scoala, petrecandu-si multe ore cu astfel de activitati, in detrimentul altora. Expunerea indelungata si sistematica la efectele directe si indirecte ale televiziunii si PC are un efect coplesitor asupra mintii umane si asupra intregului sistem de viata a omului contemporan. Care este impactul utilizarii TV si calculatorului asupra mintii copiilor? Este calculatorul bun sau rau pentru copii si tineri? Aceste intrebari sunt in atentia parintilor si educatorilor raportandu-ne la prezenta tot mai frecventa a calculatorului acasa, dar si in scoala. Impactul televizorului si a calculatorului asupra vietii si dezvoltarii copiilor nostri depinde de mai multi factori: cat de mult timp petrec in fata acestora, varsta si personalitatea lor, daca o fac singuri sau impreuna cu un adult, daca unul dintre parinti a discutat cu el despre ceea ce vede la TV sau despre pericolele la care se expune utilizand internetul. Efectele televiziunii si calculatorului asupra sanatatii psihice a copilului. I. Efecte asupra dezvoltarii structurii si functiilor cerebrale 1. Efectul hipnotic: Neuropsihologii demonstreaza ca televiziunea, indiferent de emisiunea vizionata, are ca efect inducerea unei stari semihipnotice. Atunci cand privim la TV suntem decuplati de la lumea inconjuratoare, fapt cauzat de frecventa foarte mare a imaginilor proiectate pe ecran, dar si de schimbarile fulgeratoare de cadru utilizate (25-30 schimbari/minut in cazul videoclipurilor). Cand privim la TV undele cerebrale trec din starea beta - ce apar in creier pe parcursul proceselor de gandire, analiza si decizie - in starea predominant alfa si teta - ce domina activitatea corticala cand suntem relaxati, respectiv cand suntem in starea de somn usor. Astfel, se creeaza mediul de aparitie al unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate este inhibata pe toata durata privirii la TV. Emisfera stanga este responsabila cu organizarea, analiza si judecata datelor receptionate, pe cand emisfera dreapta proceseaza informatiile in intregul lor, determinand raspunsuri mai degraba emotionale decat rationale. S-au constatat efecte asupra dezvoltarii creierului uman independent de natura mesajelor transmise. Consecinta este o diminuare radicala a capacitatilor critice, a creativitatii si a reactivitatii cortexului. Din cauza vitezei foarte mari de derulare a imaginilor si a actiunii pe micul ecran, nu exista timpul necesar filtrarii normale a informatiei catre cortex, fapt ce favorizeaza transmiterea mesajelor direct in subconstient. Astfel, mintea noastra nu se mai poate apara, iar informatia patrunde nefiltrata si nesortata conform capacitatii naturale a creierului. 2. Dependenta de televizor si calculator: Corelat cu efectul hipnotic apare si comportamentul de dependenta. Televizorul & PC ne fura din timpul nostru pe care ar trebui sa-l dedicam altor preocupari, experientele oferite de viata de zi cu zi fiind inlocuite cu programele TV. Psihologii americani au dovedit ca atat televiziunea, cat si jocurile video si internetul au capacitatea de a genera o puternica legatura de dependenta, privarea de aceste mijloace producand - celor la care s-a instalat dependenta - aceleasi simptome ca si in cazul substantelor si al comportamentelor care dau dependenta. 3. Probleme de atentie si hiperactivitate: In functie de timpul acordat vizionarii si a varstei la care debuteaza aceasta, TV&PC pot aduce prejudicii grave dezvoltarii corticale. Studiile arata ca afectiunile produse cortexului in urma vizionarii excesive au ca rezultat aparitia sindromului ADHD, adica slabirea pana la nivelul patologic a unor capacitati mentale fundamentale: concentrarea atentiei, memoria de scurta durata, imaginatia creativa, motivatia de a intreprinde o actiune care cere efort. Obisnuindu-se de mici cu astfel de experiente care ii bruscheaza, cand sunt pusi in fata realitatii - care nu socheaza in nici un fel - nu-si mai pot concentra atentia. La scoala, de expemplu, ei vor astepta ca prezentarea dascalului sa aiba aceeasi dinamica, sa ii surprinda, sa fie un ''spectacol''. Asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata, si totul ii plictiseste. Desi TV genereaza o atitudine mentala pasiva si o intarziere in procesarea informatiei si in gandire, vizionarea TV este un factor principal in inducerea hiperactivitatii. Neuropsihologii demonstreaza ca agitatia extrema, incapacitatea de a sta linistit, toleranta scazuta la frustrare, impulsivitatea excesiva sunt stari ce apar in urma vizionarii repetate, acestea crescand proportional cu cresterea timpului dedicat vizionarii. 4. Incapacitatile de invatare Problemele de invatare, sindrom de care sufera peste 50% dintre copiii din statele occidentale, sunt determinate in mare masura de vizionarea TV si de jocurile pe PC. Cu o motivatie scazuta pentru invatarea de cunostinte noi, incapabili sa se concentreze, cu o hiperactivitate excesiva, copiii raspund tot mai greu cerintelor scolare. Dezechilibrele pe care vizionarea le induce in functionarea emisferei stangi si lipsa dezvoltarii normale a retelelor neuronale, afecteaza gandirea logica si analitica, construirea sintaxei si discursivitatea. Probleme de invatare ale copilului din ziua de azi: - Slaba capacitate de a asculta, de a intelege si a-si aminti materialul prezentat; - Abilitate scazuta de reflectare coerenta in vorbire si in scris a faptelor si ideilor; - Dificultatea de a intelege fraze mai lungi sau structuri gramaticale mai complexe; - Tendinta de a comunica prin gesturi odata cu cuvintele sau in locul acestora; - Scaderea cunostintelor de vocabular sub nivelul clasei a IV-a; - Intelegerea nesigura si confuza a lecturii; - Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisa; - Performante scazute in planificarea, succesiunea si organizarea ideilor, clasificare, intelegerea raporturilor de tip cauza-efect, rationament matematic si stiintific etc. II. Efecte asupra mentalitatilor si a comportamentelor Un alt fenomen datorat consumului in exces de TV si PC este modelarea mentalitatilor si a comportamentului prin activarea mecanismelor psihologice de imitatie si prin impunerea de modele in mentalul induvidual si colectiv. Sunt cultivate si, uneori, conditionate astfel anumite conduite cu efecte deosebit de puternice in modelarea orizontului de constiinta si comportament al tinerilor. Toate studiile dovedesc ca violenta de pe micul ecran si jocurile video aduc violenta in lumea reala, aceasta devenind tot mai mult un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor si impunerea intereselor, pentru dobandirea placerii sau a confortului dorit. Tinerii devin tot mai impulsivi, mai putin capabili sa-si controleze impulsurile violente, comportamentul violent - in detrimentul celui prosocial - devenind o constanta a comportamentului generatiilor crescute cu TV &PC in exces. Totodata, consumul excesiv de TV si PC are efecte represive asupra climatului afectiv al familiei, pierzandu-se functia de suport emotional si moral al acesteia pentru buna dezvoltare a copilului. Utilizarea indelungata a calculatorului deterioreaza sistemul de valori si functionarea sociala la tineri, interactiunea cu cei din jur, ducand la tulburari de comportament, retragere sociala, introversie. De asemenea, sunt influentate trasaturile de personalitate, dinamica familiei si modul de comunicare intre membrii familiei. IN LOC DE CONCLUZII GHIDUL PARINTELUI IN UTILIZAREA TV&PC DE CATRE COPIL 1. Instituirea unor reguli in folosirea TV/PC de catre copil, programul fiind adaptat felului de a fi si varstei copilului: 0-2 ani - excluderea TV&PC din viata copilului (recomandarea Academiei Americane de Pediatrie); 2-7 ani - limitarea vizionarii (TV+PC+video+DVD) la 1 ora/zi; 2 ore/zi pentru copii mai mari si adolescenti. Aceste reguli trebuie sa fie cunoscute, acceptate si respectate de catre toti adultii din casa. 2. TV si PC trebuie sa fie amplasate intr-un loc in care are acces toata familia si unde este sub permanenta observatie. 3. TV/PC trebuie sa fie inchis pe durata efectuarii temelor sau in timpul meselor. 4. Fiti un bun exemplu si limitati timpul petrecut in fata TV/PC. Copilul va copia comportamentul dvs. . 5. Vorbiti cu copiii despre ceea ce vad la TV. Comunicati-le parerea dvs despre cele vizionate si lasati-i sa se exprime. Puteti aborda intrebari de genul: "Tu ce ai fi facut in situatia respectiva?'', " Crezi ca personajele au procedat corect?'' etc. 6. Nu lasati copiii sa se uite la programe cunoscute ca fiind violente si schimbati canalul sau inchideti Tv cand observati materiale daunatoare, oferindu-le si explicatii. 7. Alegeti cu atentie si discernamant programele, emisiunile si jocurile pe calculator. 8. Vorbiti cu copilul despre internet, aratati-i avantajele si dezavantajele, stabiliti ce e voie si ce nu e voie sa faca pe internet. 9.Urmariti emisiunile, filmele, impreuna cu copilul oricand este posibil, explicandu-i diferenta dintre fictiune si viata reala, respectiv consecintele unor actiuni de pe ecran in viata reala. 10.Dezaprobati comportamentele violente in fata copilului, aratandu-i ca ele nu reprezinta cea mai buna cale de a rezolva problemele. 11.Implicati copilul in alte activitati: discutii cu familia si prietenii, activitati casnice, desen, mesterit, jocuri de construit/in aer liber, sport, lectura etc. 12.Impartasiti din experienta dvs si altor parinti. Ingrijorarile cu care va confruntati ar putea gasi o rezolvare prin solutiile pe care alti parinti deja le aplica.

joi, 16 aprilie 2015

Cum se manifesta antihifobia-frica de esec la copii?

Din grecescul „atyches”, insemnand „lipsa de noroc”, alaturat binecunoscutului „phóbos” – „frica”, a rezultat un termen putin cunoscut de catre parinti, care defineste o frica des intalnita la copii. Atihifobia reprezinta frica nedorita si persistenta de esec. Ca si in cazul altor fobii, aceasta actioneaza in toate planurile vietii, conducand la rezultate nedorite si la actiuni anormale din partea celor afectati de ea. Simplul act de a incerca ne ajuta sa obtinem cele mai bune rezultate din viata. Atunci cand ne confruntam cu situatii noi, exista doua rezultate posibile: succesul sau esecul. Cei care sufera de atihiofobie cred, insa, ca singurul rezultat posibil este esecul si, de aceea, refuza sa mai incerce. Astfel, singurele actiuni pe care le fac cei care au aceasta fobie sunt cele al caror succes este garantat. In cazul copiilor, aceasta fobie se manifesta, in special, atunci cand vine vorba de teste sau de a incerca sa faca lucruri pe care nu le-au mai facut, pana atunci. Fiecare copil se confrunta la un moment dat cu teama de a nu se descurca intr-o sarcina, un lucru normal si deloc daunator, ba chiar aceasta teama il poate motiva. Insa in momentul in care frica este nerealista si il blocheaza in loc sa il motiveze, atunci vorbim de teama de esec. O bine cunoscuta varianta este teama esecului scolar, caracterizata prin frica de a rata o evaluare orala sau scrisa (lucrari de control, examene etc). Alta varianta este cea a esecului in plan social, de exemplu: teama de a spune ceva, sau de a-si exprima o parere intr-un grup. La fel, o forma des intalnita este teama esecului legata de calitatile fizice ale copilului angrenat intr-o competitie sportiva, sau in jocuri care solicita abilitati fizice. Chiar inainte de a incepe sarcina sau actiunea, copilul este invadat de ganduri negative: ”Sigur nu imi iese nici de data asta ce am de facut”. Este absolut convins ca va rata ce are de executat si din aceast motiv dezvolta o parere negativa despre propria persoana care poate lua proportii daca nu se intervine la timp. Din cauza prezentei stresului si a adrenalinei ridicate la maxim, copilul se poate bloca si nu va mai reusi sa se concentreze pe cerintele sarcinii. Din punct de vedere comportamental si al modului in care parcurg o sarcina, acesti copii lucreaza des haotic, nestructurat si invata prea multe detalii care nu ii ajuta cu nimic. La fel, intrerup des ce au de facut si se pierd in ganduri, par sa “viseze”. De multe ori acesti copii evita sa inceapa o sarcina, si refuza sa ia parte la jocuri sau alte activitati care implica competivitate. Simptome specifice: Transpiratie, respiratie scurta si rapida, greata, nervozitate, un ritm cardiac lipsit de regularitate, probleme legate de stomac, mersul des la toaleta, dureri de cap. Idei utile care sa il ajute pe copil sa depaseasca astfel de situatii: 1. Incearca sa apreciezi nu numai rezultatele obtinute, dar mai ales efortul depus de catre copil. 2. Nimeni nu este perfect! Lasa-ti copilul sa simta ca este ok sa faca greseli, inclusiv in mediul familial. 3. Revizuieste-ti asteptarile viz a viz de capacitatile copilului, si accepta rezultatele obtinute. Un copil care mereu trebuie sa depuna eforturi cu mult peste posibilitatile lui reale, si care din acest motiv experimenteaza esecul, va deveni total demotivat. Asadar, identifica mai intai care este nivelul copilului, inainte de a-l aglomera cu exercitii si probleme grele din culegeri, sau de a-l trimite la tot felul de concursuri scolare si competitii sportive. 4. Nu rezolva imediat problemele copilului, ci invata-l cum ar putea el sa le solutioneze. 5. Nu compara niciodata rezultatele copilului cu cele ale fratilor, vecinilor sau prietenilor. 6. Si de ce nu? Fii chiar tu un exemplu bun pentru copil, si povesteste-i despre greselile si esecurile tale. 7. Ajuta-ti copilul sa experimenteze cat mai multe situatii de succes. De exemplu: incurajeaza-l sa faca lucruri la care se pricepe si este bun, si apreciaza-l pentru rezultatele obtinute. Aceste situatii de succes ii vor da mai multa incredere in propria persoana si il vor motiva enorm.

marți, 14 aprilie 2015

Cum ne ajutam copiii sa-si creasca stima de sine?-lauda/critica

Chiar e bine să ne lăudăm copiii? De-a lungul timpului, psihologii au încercat să înțeleagă de ce unii copii au o stimă de sine atât de scăzută. Una din concluziile la care au ajuns ei a fost că aceștia nu au fost destul de apreciați și lăudați de părinți. Așadar, ei le-au sugerat părinților și educatorilor să își laude și să își recompenseze cât mai des copiii. În timp însă, s-a dovedit că lauda nu este atât de benefică, ba chiar are unele efecte negative pe termen lung asupra copiilor. Chiar s-a afirmat că unele tipuri de laudă fac mai mult rău decât bine. În aceste condiții, poate te întrebi și tu care este diferența între laudele bune și cele nocive pentru copil, și cum este mai bine să ne lăudăm copiii. Principala diferență între lauda bună și cea nocivă este dată de mesajul pe care îl transmitem copiilor atunci cand îi lăudăm. Te invit să înțelegi mai bine care sunt mesajele transmise prin intermediul laudei, precum și consecințele pe care acestea le pot avea asupra copiilor. Exemple de laude nocive pentru copii: 1. Bravo! Normal că ai reușit, că doar întotdeauna ai fost deștept (frumos, bun, cuminte). Iată una din cele mai banale dar și mai nocive tipuri de laudă, din simplul motiv că îi inoculează copilului ideea că succesul se datorează felului lui de a fi, și nu străduinței de a reuși. În mintea copilului se creează o legătură între succes și stima de sine. El gândește așa: ”dacă am succes sunt deștept, dar dacă cumva nu reușesc înseamnă că sunt prost”. În consecință, acest copil va avea o teamă mare de eșec, pentru că eșecul reprezintă dovada faptului că nu este deștept (sau frumos, bun, cuminte). În cazul unei nereușite, stima de sine a acestui copil se prăbușește, el simțindu-se fără valoare. Pentru a evita eșecurile, copilul va avea tendința să joace “la sigur”, adică va alege problemele mai simplu de rezolvat și nu provocările, pentru că acestea pot însemna și eșecuri mari. De asemenea, el se va descuraja ușor și va evita activitățile la care nu s-a descurcat bine. 2. Uite așa trebuie să te porți mereu! Cel mai des folosim laudele pentru a le transmite copiilor noștri tot felul de așteptări față de ei. Folosind în acest fel lauda, noi deplasăm interesul copilului de la a rezolva bine sarcinile la a ne face nouă pe plac. În timp, copilul va învăța să facă lucrurile mai ales de dragul aprobării celorlalți și nu din plăcere sau pentru a se perfecționa. Astfel, când nu mai este apreciat pentru ceea ce face, nici nu va mai face respectivele activități. Încercând mereu să obțină laude de la ceilalți, copilul va avea tendința să își ascundă micile nereușite sau să le arate celorlalți doar părțile sale pozitive. Foarte mulți copii care au un comportament duplicitar încearcă de fapt doar să se ridice la înălțimea așteptărilor părinților. 3. Ești cel mai minunat (ești special, ești cel mai frumos din lume, etc.) Laudele elogioase și nerealiste sunt interpretate de către copii ca semne de ipocrizie, aceștia devenind suspicioși când le aud. Copiii pot realiza destul de devreme că uneori lauda este folosită ca metodă de manipulare din partea adulților. În loc să îl ajute, această laudă îl stingherește sau îl irită pe copil, care va căuta să se îndepărteze de cel care îl laudă. În plus, chiar dacă l-am convinge pe copil că este cel mai grozav, nu am face decât să îi asigurăm o mare dezamăgire mai încolo, când va afla singur că uneori nu este chiar atât de special. 4. Ești cel mai deștept dintre colegii tăi (Ești mai bun decât fratele tau, ești mai frumoasă decât prietena ta, etc.) Chiar dacă această laudă poate fi măgulitoare pentru copil, ea îi induce ideea de competiție față de ceilalți. El va avea tendința să fie invidios atunci când alți copii au succes. Acest copil va crede că performanțele sale sunt mai mici dacă și ceilalți obțin aceleași performanțe ca și el. În consecință, el va încerca să fie mereu primul, și eșecurile vor fi trăite ca înfrângeri. De multe ori însă acest tip de laudă îl stingherește pe copil și îl face să se simtă prost față de ceilalți. În ceea ce privește laudele pozitive, iată ce tipuri de mesaje benefice pe termen lung transmit ele: Exemple de laude benefice pentru copii: 1. Bravo! Ai reușit pentru că te-ai străduit foarte mult! Acest tip de laudă face minuni pe termen lung, pentru că îi transmite copilului un mesaj foarte important: dacă vrei să reușești, va trebui să te străduiești și să nu te dai bătut! Această atitudine îl va ajuta pe copil în momentele în care se va lovi de dificultăți. În loc să se teamă de eșec sau să se descurajeze, el va persevera pentru a-și atinge scopurile. Pentru el eșecul nu va fi decât o parte firească a procesului de învățare și nu îi va scădea cu nimic stima de sine. El va înțelege că succesul nu se datorează calităților înnăscute ci a celor dobândite în urma exercițiului. Un copil care știe că este premiant nu pentru că s-a născut deștept ci pentru că este foarte silitor se va simți mai mulțumit decât un copil care crede că rezultatele bune la învățătură se datorează unor capacități pentru care nu a facut nimic. 2. Mă bucur pentru succesul tau! Unul din cele mai dureroase momente pentru copil este când strădaniile sale nici măcar nu sunt observate de către ceilalți. Copilul este motivat în primul rând de dorința de a-și mulțumi părinții. Pentru el, orice efort merită atâta timp cât este observat. Părinții care apreciază străduințele copilului îl încurajează pe acesta să continue. Dacă teama de eșec îl face pe copil să abandoneze sarcinile prea grele, dorința de a avea succes îl motivează să persevereze când dă de greu. De asemenea, cand copiii au un succes, este important să aibă cu cine să împartă bucuria de a reuși. Când observă că și ceilalți se bucură pentru el, satisfacția lui crește și mai mult. Dincolo de mesajul transmis de laudele noastre, este foarte important și felul în care îi lăudam pe copii precum și momentul în care o facem. O laudă spusă într-un moment nepotrivit poate să isi piarda din eficiență sau chiar să aibă un efect opus. Așadar, urmează ca în articolul următor să vorbi despre cum să îți lauzi copilul într-un mod benefic pentru el. “Copilul meu invata sa triasca in critica, invata sa condamne….” Deseori, observam doar comportamentele care ne deranjeaza la copiii nostri pentru ca acestea ne trezesc cele mai puternice emotii. Emotii pe care le exprimam de multe ori, in febra momentului, prin critici si lamentari adresate copilului. Ce il invata pe copil acest lucru si cum altfel am putea actiona sunt intrebari la care incercam sa gasim raspunsuri in randurile de mai jos. De ce nu este bine sa iti critici copilul frecvent Iata cateva motive pentru care nu e bine sa ne criticam copilul: 1. Copiii percep critica drept un atac la persoana si nu ca pe o incercare de a indrepta un comportament. Copiii (si, de multe ori, nici adultii) nu fac diferenta intre critica fata de comportament si critica fata de persoana, asa ca se pot simti atacati, judecati sau neapreciati atunci cand primesc o evaluarea negativa din partea cuiva. 2. Critica fata de copil poate duce la consecinte emotionale pe termen indelungat si astfel cresc sansele de aparitie si dezvoltare a anxietatii, comportamentelor compulsive si a complexelor de inferioritate. 3. Copiii care sunt criticati permanent nu se vor mai implica atat de mult in activitati, nu vor mai avea initiativa si nici incredere in propriile forte. 4. Copiii vor invata la randul lor sa critice si sa ii invinovateasca pe cei din jur, observand cu precadere aspectele negative ale vietii. Bucuria de a trai, recunostinta pentru lucrurile bune si frumoase care i se intampla, optimismul si puterea de a trece peste momentele dificile sunt diminuate atunci cand invatam sa criticam si sa judecam excesiv oamenii sau situatiile din jurul nostru. 5. Critica nu ii arata copilului cum este bine sa procedeze, ci doar ii aduce aminte ca nu procedeaza asa cum ti-ai dori sau cum crezi ca este bine. 6. Critica frecventa ii poate forma copilului senzatia ca este tot timpul evaluat de cei din jur, crescand astfel nivelul stresului, dar si a nevoii de a-si dovedi valoarea. E foarte probabil ca tu sa gandesti ca ”Totusi copilul meu merita sa fie criticat fiindca se comporta cu adevarat urat”. Daca insa ne amintim ca a fi critic inseamna a distruge ceva si ca ne blocheaza sa obtinem ceea ce dorim de la copiii nostri, s-ar putea sa ne gandim de doua ori inainte sa procedam astfel. Recomandari pentru a evita critica excesiva fata de copil Observa si lucrurile bune pe care le face copilul. Propune-ti ca la finalul zilei sa faci o lista cu gesturile si comportamentele frumoase ale copilului tau si spune-i ca le apreciezi. In cazul greselilor copiilor, inlocuieste critica cu intrebarea „Cum s-a intamplat?”. Copilul tau a spart un pahar, continutul lui ajungand pe covor? In loc de replica „Mereu esti neatent! Ti-am zis sa ai grija!” il poti intreba cum s-a intamplat accidentul. Copilul va putea sa inteleaga mai bine in acest fel ce a gresit si vei putea profita de ocazie pentru a-l invata cum sa procedeze pentru ca data viitoare sa nu repete aceeasi greseala. Pe de alta parte, nu uita ca accidentele se intampla tuturor si ca nu putem fi mereu atenti la tot ce se intampla in jurul nostru. Preintampina eventualele probleme. Uneori, putina atentie acordata organizarii si clarificarii te salveaza de multa bataie de cap. Copilul tau iti spune ca vrea sa picteze la el in camera? Asigura-te ca stie unde si cum are voie sa faca acest lucru si ajuta-l sa iamasurile pentru ca acuarelele sa ajunga doar pe foaie, nu si pe pereti sau mobila:). Orienteaza-te catre rezolvarea problemei. Copilul tau nu se pregateste suficient de repede pentru scoala si riscati sa intarziati? Aminteste-i cat timp mai are la dispozitie si ce mai are de facut in acest interval pentru a fi gata de plecare. Renunta la plangeri si lamentari. „De fiecare data cand vin acasa, gasesc dezordine, m-am saturat…”, „Tatal tau niciodata nu ma ajuta.” sau „Bunicii tai mereu te rasfata.” sunt replici pe care copilul nu trebuie sa le auda de la tine. A te plange de comportamentul altor persoane in mod frecvent, fara a cauta o solutie, inseamna a-l invata pe copil sa fie neajutorat si sa aiba atitudini negative fata de alte persoane. In final, nu uita: copiii invata ceea ce traiesc. Acesta este si titlul cartii care ne-a inspirat acest articol si pe care ti-o recomandam si tie (o poti citi online aici). Daca il vei critica excesiv, il vei invata sa faca si el acelasi lucru. Asadar, este important sa iti amintesti ca, daca este frecventa, critica omoara performanta si blocheaza dezvoltarea copilului si ca exista solutii alternative pe care le poti pune in practica, cu rabdare si atentie. Psihlog clinician, logoped, psihoterapeut Simona Hint tel:0740054037 Oradea

Ce este psihoterapia de cuplu sau consilierea maritala?

In orice tip de relatie, avem de-a face cu trei entitati: cele doua persoane plus relatia. In terapia de cuplu sau consilierea maritala ne concentram in special pe dinamica relatiei si pe contributia fiecaruia la aceasta, cu alte cuvinte in ce fel cei doi actioneaza astfel incat relatia functioneaza sau nu. Unul din punctele sensibile ale unei relatii il constituie gestionarea diferentelor intre cei doi parteneri si pastrarea personalitatii fiecaruia in relatie; a fi in relatie concomitent cu a fi o persoana separata. Cele mai multe casatorii sau relatii, nu sunt perfecte. Fiecare persoana aduce intr-o relatie, ideile sale, propriile valori si opinii, si o istorie personala ,care nu se potrivesc intotdeauna cu ale partenerului. Aceste diferente nu inseamna neaparat ca relatia dumneavoastra trebuie sa duca la conflict. Pentru ca ,dimpotriva, diferentele pot fi complementare – stiti cum se spune: contrariile se atrag. Aceste diferente pot ajuta, de asemenea, pe oameni sa inteleaga, sa respecte si sa accepte puncte de vedere opuse si culturi diferite De multe ori problemele in relatie sunt legate de comunicare, cu efect la trei nivele, care sunt si ingredientele de baza ale unui cuplu functional: • Preocuparea (grija) pentru celalalt (de ex: acordarea suportului afectiv partenerului cand acesta are nevoie) • Apropiere, intimitate (comunicarea afectiva, emotionala) • Compatibilitate in ce priveste valorile personale De asemenea avem diverse nevoi „relationale”, de satisfacerea carora depinde foarte mult functionalitatea relatiei; printre aceste nevoi sunt nevoia de a ne simti in securitate, de a fi apreciati, de a avea impact asupra celuilalt, de a avea initiativa, de a exprima iubirea. Un cuplu este ca un organism viu care evolueaza si trece prin diverse stadii, care implica probleme specifice, dar si prin situatii de criza, cum ar fi: nasterea unui copil, infidelitatea unui partener, boala, somaj, etc. Terapia de cuplu ii ajuta pe cei doi sa-si identifice dinamica si blocajele, cum contribuie fiecare la problema existenta si asumarea responsabilitatii (dat fiind ca foarte frecvent partenerii se acuza reciproc, celalalt fiind „problema”), si la stabilirea unui plan in care ei se angajeaza pentru ca relatia sa se schimbe in sensul pe care si-l doresc. Sunt si situatii in care terapia de cuplu ii poate ajuta pe cei doi sa constientizeze faptul ca nu doresc sa continue relatia si sa le ofere suportul pentru a o finaliza. In cadrul sedintelor de psihoterapie a cuplului pot fi abordate o gama larga de probleme cu care se pot confrunta partenerii de cuplu, iar interventia terapeutica vizeaza printre altele :  dezvoltarea abilitatilor necesare construirii si mentinerii unei relatii bazate pe incredere, respect reciproc si egalitate;  imbunatatirea abilitatilor de comunicare in cuplu (ascultarea activa aplicata membrilor cuplului);  reconstruirea relatiei intime;  rezolvarea problemelor legate de infidelitate, precum si de valorile si principiile cuplului;  incurajarea partenerilor pentru schimbarile necesare functionarii in cuplu;  initierea unui program care sa ajute la rezolvarea conflictelor in cuplu;  rezolvarea unor disfunctii sexuale psihogene, feminine si masculine (frigiditate, vaginism, dispareunie, disfunctie erectila, ejaculare precoce, impotenta psihogena);  rezolvarea problemelor legate de identitatea sexuala. Beneficiile psihoterapiei de cuplu : • cresterea flexibilitatii si a sigurantei partenerilor in cadrul cuplului; • invatarea unei maniere eficiente de a gestiona conflictele; • cresterea disponibilitatii la cooperare in cuplu; • cresterea transparentei in comunicare; • clarificarea mesajelor comunicate in cadrul cuplului; • cresterea functionalitatii cuplului; • imbunatatirea manierei de interactiune intre partenerii de cuplu.

Ce este astenia de primavara, cum apare si cum se trateaza?

stenia de primavara este resimtita de organism ca oboseala cronica si slabiciune si afecteaza atat sfera fizica , cat si sfera psihica (intelectuala). Spune-i STOP inainte sa te bucure si cu cateva kilograme in plus. Astenia de primavara este o suferinta aproape inevitabila. Toti suportam efectele epuizarii fizice si psihice, dar primavara simptomele se acutizeaza. Principalul simptom, senzatia de oboseala care anunta ca organismul si-a epuizat resursele de energie. In mod particular astenia de primavara este o afectiune sezoniera, Astenia este o tulburare afectiva de scurta durata, care apare, de regula, cam in aceeasi perioada din an, cu urmatoarele simptome: tristete, anxietate, iritabilitate, pierderea interesului pentru activitati de rutina, pierdea capacitatii de concentrare. Se manifesta in special la persoanele cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani, insa, uneori, a fost observata si la copii si adolescenti. Cauzele aparitiei asteniei de primavara Specialistii sunt de parere ca nu exista cauze clare ale asteniei de primavara, ci este vorba despre o influenta negativa a mai multor factori, atat interni, cat si externi. Asadar, iata care sunt factorii care pot declansa astenia de primavara: – diferentele mari de temperatura resimtite la trecerea de la iarna la primavara; – efortul de adaptare al organismului la variatiile de temperatura; – suprasolicitarile nervoase de la inceput de sezon; – lipsa razelor de soare; – iarna lunga; – lipsa exercitiilor fizice; – carenta de vitamine si minerale din cauza alimentatiei nepotrivite (consumul predominant de carne in timpul iernii, in defavoarea fructelor si a legumelor proaspete); – eforturile fizice sau intelectuale la nivele care depasesc posibilitatile individuale de rezistenta; – deshidratarea; – stresul; – depresia; – dereglarile hormonale; – racelile si gripa. Simptomele asteniei de primavara Cele mai frecvente simptome care indica faptul ca te confrunti cu astenia de primavara sunt: – stare permanenta de oboseala fizica si psihica; – somnolenta; – lipsa de concentrare; – lipsa de energie; – melancolie; – tulburari ale somnului manifestate prin dificultati de adormire, somn agitat si superficial; – stari de nervozitate; – migrene si ameteli; – stari de apatie si depresie; – stari de nervozitate, disconfort, anxietate; – sensibilitate excesiva; – pierderea interesului chiar si pentru activitatile care altatdata erau o placere; – lipsa tonusului muscular; – tremuraturi ale membrelor. Simptomele asteniei nu sunt grave si in mod normal trec de la sine in aproximativ doua-trei saptamani. Totusi, daca simptomele persista sau se agraveaza, este indicat sa consulti un psihoterapeut pentru a evita instalarea depresiei. Diagnosticul asteniei de primavara Vremea capricioasa din timpul primaverii, precum si modificarile de temperatura si presiune ne afecteaza atat starea fizica, cat si starea sufleteasca. Cadem prada depresiilor, obosim mai repede, simtim nevoia sa dormim continuu, ne scade capacitatea de lucru intelectual si fizic, comunicam mai putin si simtim ca cel mai bine ne este in confortul propriei case, unde ne putem izola si odihni in voie. Toate aceste stari duc la un singur diagnostic: astenia de primavara. Tratarea asteniei de primavara Deoarece astenia de primavara nu reprezinta o boala, nu exista un tratament concret care sa poata fi urmat de fiecare persoana care suspecteaza ca sufera de pe urma ei. In schimb, pentru a preveni instalarea asteniei sau pentru a o combate, incearca sa combini diferite remedii naturale care iti vor ajuta organismul sa treaca mai usor peste aceasta perioada dificila. 1. Fa miscare in aer liber Miscarea si exercitiile fizice in aer liber sunt un remediu excelent impotriva asteniei, deoarece relaxeaza atat corpul, cat si mintea. Atat plimbarile in aer liber, mersul pe jos, cu rolele sau cu bicicleta, cat si exercitiile de fitness pot ajuta foarte mult la fortificarea organismului. Asadar, profita de zilele frumoase si calduroase de primavara si incarca-ti bateriile cu energia necesara. 2. Mananca sanatos Pentru a combate starea de moleseala si oboseala incearca sa consumi cat mai multe fructe si legume proaspete, bogate in vitaminele A, B, C, D sau E si minerale, prcum fier, calciu, magneziu si potasiu. Acestea te vor umple de energie si iti vor mentine organismul sanatos. Printre alimentele care te pot ajuta sa tratezi astenia de primavara se numara urzicile, salata verde, spanacul, loboda si ridichile, legume care au efect antianemic si care intaresc organismul si sistemul imunitar. 3. Odihneste-te suficient Somnul este un remediu ideal pentru a combate astenia de primavara. Incearca sa te culci la o ora potrivita si sa dormi cel putin 7-8 ore pe noapte. Daca intampini dificultati de adormire sau ai un somn agitat, inainte de culcare incearca sa bei o cana de ceai din plante sau un pahar de lapte. De asemenea, masajele cu uleiuri aromate sau baile cu infuzii fac minuni in cazul tuburarilor de somn si al starilor de oboseala. 4. Nu uita de lucrurile care te fac fericita Fie ca este vorba despre filmul preferat, o plimbare in parc, o excursie la munte sau achizitonarea unui anumit obiect, nu uita sa faci lucrurile care iti plac si care iti aduc zambetul pe buze. Desi simti ca ti-ai pierdut interesul pentru aceste lucruri care altadata te incantau, incearca sa te mobilizezi si sa iti ocupi timpul cu activitati care te fac fericita pentru a iesi din starea de melancolie in care te poate arunca astenia de primavara. Schimbarea anotimpurilor duce de multe ori la instalarea asteniei de primavara. Aceasta poate fi cauzata atat de factorilor externi, precum variatiile de temperatura sau carentele de vitamine si minerale, cat si de factori interni, precum dereglarile hormonale, stresul sau deshidratarea. Pentru a iesi mai usor din starile de nervozitate, disconfort si oboseala provocate de astenia de primavara, incearca sa combini miscarea in aer liber cu o alimentatie sanatoasa si o gandire pozitiva, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

joi, 5 martie 2015

Mami cand esti obosita si suparata- ce simti oare?

Din grija exagerata a zile de maine, din cauza “vitezei” si a stresului cotidian, ajungem sa petrecem tot mai putin timp cu copiii nostri. “Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…” Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile? Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat. Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie. Oricat de mic ar fi copilul tau, explica-i ca atunci cand esti suparata- nu este din cauza lui, si asigural-l de iubirea ta prin suficienta recompensa afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic, care este foarte importanta in dezvoltarea lor emotionala. Cateva sfaturi: – spunei copilul ca-l iubesti frecvent – incerca sa nu-l repezesti cand tu esti prinsa cu diferite treburi – explica-l exact ce faci tu acolo – nu-l repezi sau alunga- copii cat sunt de mici inteleg – incerca sa-l implici in activitatile tale- se va simti important si ii va creste si stima de sine Copiii au nevoie si de atentia noastra la fel ca si de dragoste si grija pe care le-o purtam ” Investiti in copiii vostri si timp”

Cum sa ne dezvoltam abilitatile practice-harnicia la copii?

Studiile arată că un copil învaţă în numeroase feluri despre relaţiile de familie şi modul în care familia lui funcţionează şi că una dintre modalităţile de bază prin care învaţă este să se implice în treburile casnice. Când copiii contribuie la viaţa de familie se simt competenţi şi responsabili, în plus împărţirea treburilor gospodăreşti are avantajul de a reduce stresul în viaţa de familie. Implicarea copiilor în activităţile casnice ajuta familia să funcţioneze mai bine ca un întreg. Cum să îi implici şi motivezi pe copii Secretul stă în a le cere ajutorul, arătând apreciere atunci că îl oferă, pe măsură vârstei lor, evident. O responsabilitate care este prea dificilă pentru un copil poate fi frustrantă sau chiar periculoasă, dar există şi şanse să se plictisească dacă este prea uşoară pentru el. Chiar şi copiii mici pot să înceapă să ajute, dacă ştii să alegi o serie de responsabilităţi pliate pe vârsta şi puterea lor. Poţi începe cu sarcini simple, cum ar fi strânsul jucăriilor. Copii se vor simţi importanţi întrucât contribuţia lor te va ajuta pe tine. Este de asemenea important să te gândeşti la sarcini care se integrează într-un proiect ce implică toţi membrii familiei, cum ar fi, spre exemplu, aşezatul mesei. Este suficient pentru a le dezvolta un sentiment de responsabilitate şi pentru a-i face să simtă că fac parte dintr-o familie. Bani de buzunar? Cercetătorii cred că e mai bine să nu oferi stimulente, cum ar fi bani de buzunar, pentru îndeplinirea unei sarcini din gospodărie. Încearcă, în schimb, să oferi recompense afective, motivându-i cu o îmbrăţişare şi cu recunoştinţă. Sarcini pentru diferite vârste Copiii pot ajuta în casă în mai multe moduri. De exemplu, ei pot pur şi simplu să se joace afară dacă adulţii au de făcut ceva important la care ei nu pot contribui. Unele familii pretind copiilor mai mari să aibă grijă de cei mai mici: să îi distreze, să aibă grijă de ei, să se joace cu ei etc. Iată câteva idei pentru copii de diferite vârste: Un copil de 2-3 ani poate să: • Strângă jucăriile şi cărţile. • Pună hainele la locul lor. • Stabilească locurile la masă. Un copil de 4-5 ani va fi încântat să: • Aranjeze masa. • Te ajute la gătit, sub supraveghere. • Aranjeze hainele curate în grămezi pentru fiecare membru de familie, gata pentru a fi împachetate. • Te ajute la cumpărături şi să pună alimentele în coş. • Contribuie la întinsul rufelor. Pentru un copil de 6-8 ani este potrivit să: • Ude plantele. • Aibă grijă ca animalului de companie să nu îi lipsească apa şi mâncarea. • Îţi ofere ajutor la muncă în grădină, sub supraveghere. • Cureţe chiuveta în baie. • Şteargă scaunele în bucătărie. • Întindă rufe. • Împacheteze hainele curate şi uscate. • Aşeze tacâmurile şi vesela în dulap. • Şteargă praful. • Ducă gunoiul. • Să îţi ofere ajutor cu pregătirea şi servirea mesei, sub supraveghere. Indiferent ca ai o familie numeroasa sau sunteti numai voi trei, activitatile din casa trebuie impartite intre voi pentru ca lucrurile sa mearga bine Nicio persoana nu ar trebui sa isi asume sau sa fie facuta responsabila pentru toate treburile casnice. Aici includem si persoanele casnice, fie ca este vorba de mama sau de tata, pentru ca oricine merita si are nevoie de ajutor. Sarcinile casnice trebuie impartite intre toti membrii familiei, in functie de abilitatile lor de a le face. In plus, si foarte important, a face treburile casei impreuna, ca o echipa, favorizeaza unitatea familiei si, de ce nu?, cresterea increderii in sine, mai ales cand este vorba de copil. A lucra impreuna pentru acelasi obiectiv mai dezvolta si responsabilitatea unuia fata de ceilalti. Se creeaza sentimentul de „acasa” pentru toti membrii familiei. Dar oricat de echilibrat am vrea sa impartim treburile casnice intre membrii familiei, ceva tot va fi „nedrept” pentru unul/unii dintre ei, de aceea nu trebuie sa uitam de principiul rotatiei activitatilor. Psiholog, logoped, psihoterapet Oradea Simona Hint tel 0740054037

marți, 3 martie 2015

Ce este psihoterapie de cuplu sau consilierea maritala?

In orice tip de relatie, avem de-a face cu trei entitati: cele doua persoane plus relatia. In terapia de cuplu sau consilierea maritala ne concentram in special pe dinamica relatiei si pe contributia fiecaruia la aceasta, cu alte cuvinte in ce fel cei doi actioneaza astfel incat relatia functioneaza sau nu. Unul din punctele sensibile ale unei relatii il constituie gestionarea diferentelor intre cei doi parteneri si pastrarea personalitatii fiecaruia in relatie; a fi in relatie concomitent cu a fi o persoana separata. Cele mai multe casatorii sau relatii, nu sunt perfecte. Fiecare persoana aduce intr-o relatie, ideile sale, propriile valori si opinii, si o istorie personala ,care nu se potrivesc intotdeauna cu ale partenerului. Aceste diferente nu inseamna neaparat ca relatia dumneavoastra trebuie sa duca la conflict. Pentru ca ,dimpotriva, diferentele pot fi complementare – stiti cum se spune: contrariile se atrag. Aceste diferente pot ajuta, de asemenea, pe oameni sa inteleaga, sa respecte si sa accepte puncte de vedere opuse si culturi diferite De multe ori problemele in relatie sunt legate de comunicare, cu efect la trei nivele, care sunt si ingredientele de baza ale unui cuplu functional: • Preocuparea (grija) pentru celalalt (de ex: acordarea suportului afectiv partenerului cand acesta are nevoie) • Apropiere, intimitate (comunicarea afectiva, emotionala) • Compatibilitate in ce priveste valorile personale De asemenea avem diverse nevoi “relationale”, de satisfacerea carora depinde foarte mult functionalitatea relatiei; printre aceste nevoi sunt nevoia de a ne simti in securitate, de a fi apreciati, de a avea impact asupra celuilalt, de a avea initiativa, de a exprima iubirea. Un cuplu este ca un organism viu care evolueaza si trece prin diverse stadii, care implica probleme specifice, dar si prin situatii de criza, cum ar fi: nasterea unui copil, infidelitatea unui partener, boala, somaj, etc. Terapia de cuplu ii ajuta pe cei doi sa-si identifice dinamica si blocajele, cum contribuie fiecare la problema existenta si asumarea responsabilitatii (dat fiind ca foarte frecvent partenerii se acuza reciproc, celalalt fiind “problema”), si la stabilirea unui plan in care ei se angajeaza pentru ca relatia sa se schimbe in sensul pe care si-l doresc. Sunt si situatii in care terapia de cuplu ii poate ajuta pe cei doi sa constientizeze faptul ca nu doresc sa continue relatia si sa le ofere suportul pentru a o finaliza. In cadrul sedintelor de psihoterapie a cuplului pot fi abordate o gama larga de probleme cu care se pot confrunta partenerii de cuplu, iar interventia terapeutica vizeaza printre altele :  dezvoltarea abilitatilor necesare construirii si mentinerii unei relatii bazate pe incredere, respect reciproc si egalitate;  imbunatatirea abilitatilor de comunicare in cuplu (ascultarea activa aplicata membrilor cuplului);  reconstruirea relatiei intime;  rezolvarea problemelor legate de infidelitate, precum si de valorile si principiile cuplului;  incurajarea partenerilor pentru schimbarile necesare functionarii in cuplu;  initierea unui program care sa ajute la rezolvarea conflictelor in cuplu;  rezolvarea unor disfunctii sexuale psihogene, feminine si masculine (frigiditate, vaginism, dispareunie, disfunctie erectila, ejaculare precoce, impotenta psihogena);  rezolvarea problemelor legate de identitatea sexuala. Beneficiile psihoterapiei de cuplu : • cresterea flexibilitatii si a sigurantei partenerilor in cadrul cuplului; • invatarea unei maniere eficiente de a gestiona conflictele; • cresterea disponibilitatii la cooperare in cuplu; • cresterea transparentei in comunicare; • clarificarea mesajelor comunicate in cadrul cuplului; • cresterea functionalitatii cuplului; • imbunatatirea manierei de interactiune intre partenerii de cuplu.