Cum sa ne dezvoltam abilitatile practice-harnicia la copii?

Studiile arată că un copil învaţă în numeroase feluri despre relaţiile de familie şi modul în care familia lui funcţionează şi că una dintre modalităţile de bază prin care învaţă este să se implice în treburile casnice. Când copiii contribuie la viaţa de familie se simt competenţi şi responsabili, în plus împărţirea treburilor gospodăreşti are avantajul de a reduce stresul în viaţa de familie. Implicarea copiilor în activităţile casnice ajuta familia să funcţioneze mai bine ca un întreg. Cum să îi implici şi motivezi pe copii Secretul stă în a le cere ajutorul, arătând apreciere atunci că îl oferă, pe măsură vârstei lor, evident. O responsabilitate care este prea dificilă pentru un copil poate fi frustrantă sau chiar periculoasă, dar există şi şanse să se plictisească dacă este prea uşoară pentru el. Chiar şi copiii mici pot să înceapă să ajute, dacă ştii să alegi o serie de responsabilităţi pliate pe vârsta şi puterea lor. Poţi începe cu sarcini simple, cum ar fi strânsul jucăriilor. Copii se vor simţi importanţi întrucât contribuţia lor te va ajuta pe tine. Este de asemenea important să te gândeşti la sarcini care se integrează într-un proiect ce implică toţi membrii familiei, cum ar fi, spre exemplu, aşezatul mesei. Este suficient pentru a le dezvolta un sentiment de responsabilitate şi pentru a-i face să simtă că fac parte dintr-o familie. Bani de buzunar? Cercetătorii cred că e mai bine să nu oferi stimulente, cum ar fi bani de buzunar, pentru îndeplinirea unei sarcini din gospodărie. Încearcă, în schimb, să oferi recompense afective, motivându-i cu o îmbrăţişare şi cu recunoştinţă. Sarcini pentru diferite vârste Copiii pot ajuta în casă în mai multe moduri. De exemplu, ei pot pur şi simplu să se joace afară dacă adulţii au de făcut ceva important la care ei nu pot contribui. Unele familii pretind copiilor mai mari să aibă grijă de cei mai mici: să îi distreze, să aibă grijă de ei, să se joace cu ei etc. Iată câteva idei pentru copii de diferite vârste: Un copil de 2-3 ani poate să: • Strângă jucăriile şi cărţile. • Pună hainele la locul lor. • Stabilească locurile la masă. Un copil de 4-5 ani va fi încântat să: • Aranjeze masa. • Te ajute la gătit, sub supraveghere. • Aranjeze hainele curate în grămezi pentru fiecare membru de familie, gata pentru a fi împachetate. • Te ajute la cumpărături şi să pună alimentele în coş. • Contribuie la întinsul rufelor. Pentru un copil de 6-8 ani este potrivit să: • Ude plantele. • Aibă grijă ca animalului de companie să nu îi lipsească apa şi mâncarea. • Îţi ofere ajutor la muncă în grădină, sub supraveghere. • Cureţe chiuveta în baie. • Şteargă scaunele în bucătărie. • Întindă rufe. • Împacheteze hainele curate şi uscate. • Aşeze tacâmurile şi vesela în dulap. • Şteargă praful. • Ducă gunoiul. • Să îţi ofere ajutor cu pregătirea şi servirea mesei, sub supraveghere. Indiferent ca ai o familie numeroasa sau sunteti numai voi trei, activitatile din casa trebuie impartite intre voi pentru ca lucrurile sa mearga bine Nicio persoana nu ar trebui sa isi asume sau sa fie facuta responsabila pentru toate treburile casnice. Aici includem si persoanele casnice, fie ca este vorba de mama sau de tata, pentru ca oricine merita si are nevoie de ajutor. Sarcinile casnice trebuie impartite intre toti membrii familiei, in functie de abilitatile lor de a le face. In plus, si foarte important, a face treburile casei impreuna, ca o echipa, favorizeaza unitatea familiei si, de ce nu?, cresterea increderii in sine, mai ales cand este vorba de copil. A lucra impreuna pentru acelasi obiectiv mai dezvolta si responsabilitatea unuia fata de ceilalti. Se creeaza sentimentul de „acasa” pentru toti membrii familiei. Dar oricat de echilibrat am vrea sa impartim treburile casnice intre membrii familiei, ceva tot va fi „nedrept” pentru unul/unii dintre ei, de aceea nu trebuie sa uitam de principiul rotatiei activitatilor. Psiholog, logoped, psihoterapet Oradea Simona Hint tel 0740054037

Ce este psihoterapie de cuplu sau consilierea maritala?

In orice tip de relatie, avem de-a face cu trei entitati: cele doua persoane plus relatia. In terapia de cuplu sau consilierea maritala ne concentram in special pe dinamica relatiei si pe contributia fiecaruia la aceasta, cu alte cuvinte in ce fel cei doi actioneaza astfel incat relatia functioneaza sau nu. Unul din punctele sensibile ale unei relatii il constituie gestionarea diferentelor intre cei doi parteneri si pastrarea personalitatii fiecaruia in relatie; a fi in relatie concomitent cu a fi o persoana separata. Cele mai multe casatorii sau relatii, nu sunt perfecte. Fiecare persoana aduce intr-o relatie, ideile sale, propriile valori si opinii, si o istorie personala ,care nu se potrivesc intotdeauna cu ale partenerului. Aceste diferente nu inseamna neaparat ca relatia dumneavoastra trebuie sa duca la conflict. Pentru ca ,dimpotriva, diferentele pot fi complementare – stiti cum se spune: contrariile se atrag. Aceste diferente pot ajuta, de asemenea, pe oameni sa inteleaga, sa respecte si sa accepte puncte de vedere opuse si culturi diferite De multe ori problemele in relatie sunt legate de comunicare, cu efect la trei nivele, care sunt si ingredientele de baza ale unui cuplu functional: • Preocuparea (grija) pentru celalalt (de ex: acordarea suportului afectiv partenerului cand acesta are nevoie) • Apropiere, intimitate (comunicarea afectiva, emotionala) • Compatibilitate in ce priveste valorile personale De asemenea avem diverse nevoi “relationale”, de satisfacerea carora depinde foarte mult functionalitatea relatiei; printre aceste nevoi sunt nevoia de a ne simti in securitate, de a fi apreciati, de a avea impact asupra celuilalt, de a avea initiativa, de a exprima iubirea. Un cuplu este ca un organism viu care evolueaza si trece prin diverse stadii, care implica probleme specifice, dar si prin situatii de criza, cum ar fi: nasterea unui copil, infidelitatea unui partener, boala, somaj, etc. Terapia de cuplu ii ajuta pe cei doi sa-si identifice dinamica si blocajele, cum contribuie fiecare la problema existenta si asumarea responsabilitatii (dat fiind ca foarte frecvent partenerii se acuza reciproc, celalalt fiind “problema”), si la stabilirea unui plan in care ei se angajeaza pentru ca relatia sa se schimbe in sensul pe care si-l doresc. Sunt si situatii in care terapia de cuplu ii poate ajuta pe cei doi sa constientizeze faptul ca nu doresc sa continue relatia si sa le ofere suportul pentru a o finaliza. In cadrul sedintelor de psihoterapie a cuplului pot fi abordate o gama larga de probleme cu care se pot confrunta partenerii de cuplu, iar interventia terapeutica vizeaza printre altele :  dezvoltarea abilitatilor necesare construirii si mentinerii unei relatii bazate pe incredere, respect reciproc si egalitate;  imbunatatirea abilitatilor de comunicare in cuplu (ascultarea activa aplicata membrilor cuplului);  reconstruirea relatiei intime;  rezolvarea problemelor legate de infidelitate, precum si de valorile si principiile cuplului;  incurajarea partenerilor pentru schimbarile necesare functionarii in cuplu;  initierea unui program care sa ajute la rezolvarea conflictelor in cuplu;  rezolvarea unor disfunctii sexuale psihogene, feminine si masculine (frigiditate, vaginism, dispareunie, disfunctie erectila, ejaculare precoce, impotenta psihogena);  rezolvarea problemelor legate de identitatea sexuala. Beneficiile psihoterapiei de cuplu : • cresterea flexibilitatii si a sigurantei partenerilor in cadrul cuplului; • invatarea unei maniere eficiente de a gestiona conflictele; • cresterea disponibilitatii la cooperare in cuplu; • cresterea transparentei in comunicare; • clarificarea mesajelor comunicate in cadrul cuplului; • cresterea functionalitatii cuplului; • imbunatatirea manierei de interactiune intre partenerii de cuplu.

Ce este fericirea?

Nimic nu e mai important decat fericirea, dar va-ti intrebat vreodata ce este aceasta? Dictionarul de Psihologie defineste fericirea drept “o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat. Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense ce nu numai ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti.” Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea este placerea inteleptilor”. (Barbey d’Aurevilly) Totusi, cand placerea atinge o anumita intensitate si in anumite conditii, ea poate permite accesul la o bucurie autentica, asemanatoare cu fericirea. Dar bucuria este o reactie la un eveniment din mediul inconjurator si are de obicei o cauza exterioara, iar fericirea se poate ivi din interior. De asemenea, bucuria este o emotie de scurta durata, in timp ce fericirea este asociata intotdeauna cu un sentiment de durata. Putem concluziona, astfel, ca bucuria, ca si placerea, este una din caile de acces spre fericire. Fericirea se apropie incontestabil de lumea emotiilor: e traita intr-o maniera involuntara, fizica si psihica, adesea se poate lipsi de cuvinte si nimeni nu poate hotari sa fie fericit la comanda. Fiecare dintre noi are o viziune proprie asupra fericirii: ca este sau nu posibila, ca tine de actiune sau de repaos, ca depinde de eforturile noastre sau de intamplare. Avem parte in viata de momente agreabile, care ne ofera senzatii placute si ne fac bine, favorizand aparitia fericirii, dar este necesar sa constientizam aceste momente pentru a avea accces la fericire. Fericirea am putea imparti in doua categorii: fericirea de bilant, adica analiza noasta si perceptia noastra asupra starii de bine, de fapt a vietii, a traiului de zi cu zi (ex: familia, implinirile profesionale, copii, parinti, prieteni, conditia zilnica etc) fiind si o fericire durabila, controlabila, si fericirea ca si emotie, de moment , clipele spontane care ne fac fericiti (ex:primirea unui cadou,aflarea unui vesti bune), intitulandu-se fericire spontana care este mai putin durabila , adica de monent ( bucuria). Persoanele anxioase fug de fericire, de teama ca o vor pierde, iar cele cu stima de sine scazuta isi obstructioneza uneori fericirea, in mod inconstient, din aceeasi teama ca vor suferi atunci cand ea va disparea. Ce putem face daca vrem sa fim fericiti? • Sa luam decizia de a fi fericiti si sa facem ceva in acest sens, sa nu ramanem in pozitia spectatorului impartial. • Sa depunem eforturi, sa nu dam inapoi in fata oricarui lucru dificil; fericirea se cultiva si se construieste in timp, putin cate putin. • Sa savuram toate formele de fericire: fericirea ca traim, ca avem cele necesare traiului, ca apartinem unei familii, colectivitati si ca putem face multe activitati. • Sa nu ne lasam prada mahnirii, oferindu-ne mici momente de fericire si detasare, cat mai des posibil. • Sa facem din fericire un scop, nu o obsesie. • Sa” gradinarim” fericirea, pentru ca ea presupune eforturi si timp, fara sa simtim dezamagirea daca ea nu apare imediat. • Sa cultivam o constiinta a fericirii, sa tinem ochii deschisi spre ea. • Sa nu acceptam nici o fericire care se castiga in detrimentul celor mai multi. • Sa fim optimisti, sa presupunem in fata incertitudinii ca exista o solutie favorabila si sa actionam pentru a o pune in practica. • Sa-i observam pe oamenii fericiti si sa invatam de la ei cum sa ne comportam. • Sa fim fericiti cand totul merge bine si sa sa nu ratam nici un moment in care putem fi fericiti. 10 citate despre fericire: 1. Trebuie să râzi înainte de a fi fericit, de teama că vei muri fără să fi râs vreodată. Jean de la Bruyere 2. Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarari bune; a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca; a treia este reusita in ceea ce intreprinzi; a patra-i reputatia buna printre oameni si a cincea abundenta de bani si a bunurilor folositoare pentru viata. Platon 3. Noi căutăm cu toții fericirea, insa fara sa stim unde este, ca si acei betivi care isi cauta casa stiind confuz ca au una pe undeva. Voltaire 4. Nefericirea este pretutindenea, dar si fericirea de asemenea. Voltaire 5. Ferice de noi ca nu suntem prea fericiți. Voltaire 6. Secretul de a fi nefericit consta in a avea ragazul necesar pentru a-ti bate capul sa vezi daca esti fericit sau nu. Leacul consta in ocupatie, caci ocupatia inseamna preocupare; iar omul preocupat nu este nici fericit nici nefericit, ci pur si simplu viu si activ, ceea ce este mai placut decat orice fericire pana ce te-ai saturat de ea. George Bernard Shaw 7. Daca s-ar sadi casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare. Jules Renard 8. E un lucru atat de obisnuit pentru un om sa nu fie fericit si atat de important faptul ca tot ce e un bine e cumparat cu mii de necazuri, incat o treaba care se face usor devine suspecta. Jean de la Bruyere 9. Fiecare are in mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia bruta, careia vrea sa-i dea o forma. Goethe 10. Fericirea a inghitit mai multe poezii decat a facut sa tasneasca nefericirea. Balzac Psiholog, logoped, psihoterapeut Oradea Simona Hint tel:0740054037

Cum ne invatam copiii sa faca diferanta intre durerea fizica si durere emotionala?

Copiii nostri plâng deseori de dureri, și este dificil să știm dacă există motive de îngrijorare.Cauza dureri poate fi : simptome somatice sau simptome psihosomatice. Simptomele fizice sau somatice reprezinta o conditie medicala generala , iar simptomele psihosomatice reflecta starea psihica a noastra manifestandu-se prin durere somatica sau fizica. Manifestarile simptomele psihosomatice la copii sunt asemanatoare cu cele fizice, sub forma de durere care au loc în organism. Câteva exemple comune sunt: dureri de cap, dureri de stomac, disconfort gastro-intestinal, lipsa poftei de mancare, insomnie, mictiune frecventa etc Copii cu tulburari psihosomatice sunt evaluati din punct de vedere medical , iar in urma investigatiilor medicale, le este confirmat, " din punct de vedere medical copilul este clinic sanatos" Din păcate, părinții, de obicei, încearcă să evalueze problemele medicale și să ia o decizie bazată pe un spectru fizic, excluzand o posibiba tulburare psihosomatica.Cu toate acestea, copiii care au probleme emoționale și comportamentale manifesta acelasi simptome,dar sunt de multe ori ignorate. Cu toate acestea, în cazul în care aceste probleme medicale sunt nefondate-lipsa unui diagnostic: „ Copilul dv este din punct de vedere clinic sanatos”,ne putem pune un semn de intrebare :”Oare nu sunt tulburari psihosomatice?”, Copiii nu au capacitatea de a-și exprima verbal sentimentele și emoțiile lor până la 11 sau 12 de ani. Prin urmare, atunci când se simt efectele unei emoție intern și nu se poate identifica ca o problemă fizică a lor,ci mai degraba ca o exprimare a emotiilor traite sub forma de durere: Ex: dureri de cap, burta, stari de voma, mictiuni frecvente, diaree, Ca adulti, atunci cand simtim "fluturi in stomac", noi știm ce înseamnă aceasta senzație. Putem face diferenta intre durere fizica si emotionala. Pentru un copil, acesta este diferit și incomod și se simte similar cu o durere de stomac din cauza gripei. Prin urmare, în orice moment un copil se simte nervos, "mă doare burtica" este un răspuns valabil. Cum putem ajuta copiii noștri să înțeleagă ce sunt cu aceste simptome, care este diferenta intre ele?. Ca si parinte trebuie sa fim atentii la alte indicii ale copiilor. Cum plange? Cand plange? , care este conjunctura in care plange, se întâmplă în mod constant în anumite locuri sau anumite evenimente specifice (școală, vizită , gradinita etc)? De asemenea, puteți observa un ton al vocii sau schimbarea expresiei faciale asociate cu plânsul (furia, frica, tristete, etc)? De aceea este foarte important sa dezvoltam copiilor nostri si vocabularul emotional, Multi copii de varsta prescolara si scolara raspund la intrebarea: "Cum te-ai simtit?" cu raspunsuri de genul "Rau" sau "Bine". Aceste raspunsuri sunt un indicator al saraciei vocabularului referitor la emotii. Este foarte important ca dvs., parintii, sa discutati cu copiii dvs. despre felul in care se simt intr-o anumita situatie sau despre emotiile pe care le-au experientiat pe parcursul zilei. Suparare, mirare, enervare, furie, bucurie, entuziasm, frica, spaima, ingrijorare, uimire sunt termeni care trebuie sa existe in vocabularul copiilor astfel incat ei sa poata exprima cat mai adecvat ceea ce simt. Puteti discuta cu copiii despre durerea emotionala si despre durerea fizica, ajutandu-i pe copii sa faca diferenta intre acestea. De asemenea, puteti vorbi despre diverse situatii in care persoane diferite traiesc emotii diferite desi sunt confruntate cu acceasi situatie (de ex. cand Ionel il loveste pe Adi, Ionel poate simti furie, Adi poate simti frica, parintii lui Ionel ingrijorare si nemultumire iar parintii lui Adi pot simti mila si indignare). De asemenea, v-ati putea reintoarce la joc, alaturi de copilul dvs.: sa identificati impreuna emotiile unui personaj din poveste, sa cautati in reviste oameni care exprima o anumita emotie, sa mimati trairea unor emotii, sa identificati aspecte paraverbale (tonul vocii), nonverbale (expresia intiparita pe fata) si posturale (pozitia corpului) ale diverselor emotii. Este foarte important pentru copii sa-si poata identifica singuri propriile emotii, aceasta ducand la o mai buna exprimare a ceea ce simt emotional si fizic. Daca simptomele psihosomatice persista apelati la specialisti:Psiholog , logoped psihoterapeut Simona Hint Oradea tel 0740054037

Cum ajutam copii sa treaca peste divort?

Un climat familial in care apar anumite disensiuni intre parinti, certuri, neintelegeri sau in care se instaleaza tacere, sugerand aparitia unei rupturi, este perceput de catre copil ca o traire de angoasa si anxietate, ca o teama a unui potential pericol. Ca urmare, desi parintii evita sa aduca problemele lor in fata copilului, incearca sa ii ascunda aceste situatii, nu ii spun ce se intampla, copilul resimte din plin tensiunea si atmosfera incarcata din familie.Tensiunea din fata unui divort al parintilor nu se transmite numai prin cuvinte, ci este adesea perceputa ca gesturi, ca schimbari ce apar in viata de pana atunci a familiei, ca disparitie a unor ritualuri cotidiene, ca dispozitie si reactii ale membrilor familiei. Copiii sunt foarte atenti si sensibili la toate aceste schimbari care apar si adesea ne surprind cu exactitatea observatiilor lor privind starea unuia dintre parinti. Iata care sunt cele mai pregnante si intense efecte ale divortului asupra copiilor: Confuzia A sti ca se intampla ceva, dar sa nu iti spuna nimeni exact despre ce e vorba, sperand ca o sa te prinzi singur pe parcurs poate fi extrem de ambiguu si de greu de suportat. Pentru copil, a afla devine o preocupare si in lipsa unor informatii certe, isi va construi propriul scenariu cu privire la motivul pentru care in familia lui se produce o schimbare, au loc conflicte, unul din parinti se muta de acasa sau se muta in alta camera din casa. Vinovatia Atunci cand asista la discutii aprinse sau cand simt ca ceva nu este in regula intre parintii lor, copiii isi atribuie in dese randuri vinovatia, considerandu-se chiar el motivul pentru care se intampla acest lucru, chiar daca in realitate nu este adevarat. Se gandesc ca au fost “rai”, ca nu s-au comportat cum trebuie, ca au dezamagit sau ca parintii s-au suparat pe ei. Un moment extrem de dificil este acela in care copilul va fi pus sa aleaga intre cei doi parinti. Oricate argumente i s-ar da in favorarea unuia sau altuia, el nu poate imparti dragostea lui in doua si nu se poate imparti intre cei doi. Incertitudinea Familia este garantul stabilitatii si securitatii copilului. In momentul in care au loc schimbari, intregul univers al copilului se clatina si uneori ii este dificil sa integreze aceste schimbari. Exista o serie de schimbari care il vor induce in eroare: • unul din parinti nu va mai locui permanent cu el; • se vor muta in alta casa; • poate fi mutat la o alta scoala; • se poate muta in alt oras; • va avea alti prieteni; • va avea alti colegi; • poate aparea un partener nou in viata parintelui cu care locuieste etc. Furia Expresie a suferintei si neputintei, furia apare ca singura modalitate de manifestare si de descarcare a trairilor si sentimentelor amestecate. Ea ppoate fi indreptata catre: • ambii parinti; • catre parintele considerat “vinovat”; • poate fi deplasata catre membrii ai familiei (bunici, veri, frati); • sau din afara familiei (prieteni, colegi, educatoare, persoane straine). Tristetea Tristetea este o alta expresie a suferintei copilului, tristetea poate lua diferite forme: • o retragere a copilului din social; • lipsa de a mai participa; • de a se mai implica; • apatie; • plans facil; • o crestere a sensibilitatii si iritabilitatii; • o scadere a rezultatelor scolare; • aparitia unor imbolnaviri repetate sau stari de rau care nu au o cauza medicala, dar care pot fi puse in legatura cu climatul familial. Abandonul Plecarea unuia dintre parinti, disparitia lui din planul cotidian, din activitatile de zi cu zi facute impreuna, din obiceiurile intemeiate in timp confera copilului trairea starii de abandon. Ceea ce simte el este ca parintele pleaca definitiv, ca il va parasi pentru totdeauna, ca si cum ar fi murit, ca nu se va mai intoarce niciodata. Refuzul Incapacitatea de a accepta separarea este insotita adesea de refuzul copilului de a accepta ceea ce se intampla si de a se adapta noii realitati. Astfel, se comporta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, vorbeste despre parinti ca si cum nu ar fi divortati, pastreaza la nivel de fantasma o familie asa cum si-a dorit-o el si o imagine ideala a parintilor care nu s-au separat. Pot aparea eforturi de a impaca cei doi parinti, opozitii si proteste vehemente cu privire la aparitia unor noi parteneri in viata parintilor. Agresivitatea Manifestarile violente ale copilului pot aparea atat in raport cu ceilalti, cat si in raport cu propria persoana.Copilul poate vorbi urat, poate lovi, strica sau se poate lovi in incercarea de a pune in act tensiunea si teama pe care o resimte. Agresivitatea este unul din primele simptome ale unui climat tensionat sau conflictual si una din primele modalitati ale copilului de a-si exprima suferinta. Cum ajutam copiii sa treaca peste divort? Este importanta pregatirea copilului pentru ceea ce urmeaza sa se intample. A-i comunica cum stau lucrurile, in ce situatie se afla relatia parintilor sai, ce hotarare au luat, de ce procedeaza asa o modalitate de a fi langa el si de a reduce posibilitatea aparitiei confuziei si scenariilor pe care si le va face in mintea lui. De asemenea, si a afla care este parerea lui si cum simte el ceea ce se intampla sunt lucruri esentiale pe care trebuie sa le faci pentru a fi alaturi de copil si a-l ajuta sa treaca mai usor peste. Iata lista de nevoi ale unui copil: – are nevoie de ambii parinti linga el, fiti siguri ca acesta primeste scrisori, telefoane, vizite dese de la celalalt parinte; cind acesta nu se implica in cresterea lui sau nu ii este permisa implicarea copilul se simte neimportant si neiubit cu adevarat – nu va certati in fata lui, incercati sa va intelegeti de dragul lui; ramineti la un acord comun fata de activitatile care implica copilul, cind va certati acesta simte ca a gresit cu ceva, ca el este vinovat – vrea dragoste de la amindoi si sa fie bucuros cit timp sta cu fiecare dintre voi; nu fiti gelos pe timpul petrecut cu celalalt parinte sau suparat cind copilul sta cu dumneavoastra; acesta va simti ca trebuie sa ia partea cuiva si sa iubeasca mai mult un parinte fata de celalalt – comunicati direct cu celalalt parinte, nu transformati copilul in mesager dintr-o parte in alta – cind vorbiti cu acesta despre celalalt parinte, spuneti doar lucruri dragute sau nu spuneti nimic; cind sunteti rautacios copilul crede ca trebuie sa va tina partea. Ce sa spuneti copilului: Cind vine vorba sa discutati cu copilul despre divort, multi parinti nu stiu ce sa spuna. Faceti discutia mai usoara pentru dumneavoastra si copil pregatindu-va inainte. Daca puteti anticipa intrebarile, ocupati-va de propriile frici din timp si planificati atent ce veti spune. Incercati sa abordati un ton empatic. Dati copilului o explicatie sincera dar si prietenoasa. Spuneti adevarul: Copiii dumneavoastra au tot dreptul sa srie de ce divortati, dar raspunsurile detaliate si lungi ii pot face confuzi. Alegeti ceva simplu si sincer cum ar fi: “Nu ne mai putem intelege”. Trebuie sa reamintiti copilului ca parintii si copiii nu se inteleg intotdeauna, dar nu vor inceta sa se iubeasca. Spuneti: “Te iubesc”: Cit de simplu ar suna, daca copilul va sti ca dragostea pentru el nu s-a schimbat va putea depasi mai bine separarea. Spuneti-le ca inca tineti la ei si ii veti ajuta in toate problemele. Evitati sa da-ti vina pe partener: Este important sa fiti sincer cu copiii, dar fara a fi critic la adresa celuilalt. Acest lucru poate fi dificil cind au existat evenimente dureroase, cum este infidelitatea, dar putina cu diplomatie puteti evita sa va jucati de-a vinovatul. Cita informatie sa impartasiti: In general copiii mici au nevoie de mai putine detalii, trebuie sa alegeti cit de mult sa ii spuneti. Ginditi-va bine cum il vor afecta anumite informatii. Spuneti copiilor despre modificarile din viata lor, scoala, activitati dar nu ii coplesiti cu detalii. Indiferent cit de mult sau putin decideti sa spuneti copiilor, amintiti-va ca informatiile trebuie sa fie adevarate. Ajutati-va copilul sa-si exprime emotiile: Ascultati ceea ce simte copilul. Indepartati-i temerile, neintelegerile si aratati-i dragoste neconditionata. Copilul trebuie sa stie ca dragostea voastra este neconditionata. Ajutati-i sa gaseasca cuvinte pentru emotiile lor. Este normal ca acestia sa gaseasca dificil sa-si exprime sentimentele. Lasati-i sa stie ca indiferent ce vor spune este OK. Daca nu vor impartasi aceste emotii cu dumneavoastra in timp le vor face fata mai greu. Clarificati neintelegerile: Multi copii cred ca este cumva vina lor pentru divort, poate certurile cu parintii, notele rele sau problemele lor. Repetati de ce ati ales sa divortati. Copiii par sa inteleaga intr-o zi si in urmatoarea sa fie nesiguri. Fiti rabdatori cu ei si reasigurati-i de cite ori este nevoie ca ambii parinti vor continua sa il iubeasca si ca nu sunt responsabili pentru divort. Aratati dragoste copilului: Copiii au o capacitate remarcabila de a se vindeca atunci cind au sustinerea si dragostea de care au nevoie. Cuvintele, actiunile si capacitatea de a ramine constant sunt importante in viata copilului. Spuneti copilului ca, indiferent de circumstantele fizice ale familiei, acestia vor continua sa aiba relatii sanatoase si iubitoare cu ambii parinti. Apropierea fizica sub forma imbratisarilor, batailor pe umar sau simpla proximitate au o putere uimitoare de a reasigura copilul de dragostea dumneavoastra. Confortul rutinelor: Beneficiul programelor si a organizarii este bine cunoscut pentru copiii mici, iar multi parinti nu realizeaza ca si cei mai mari apreciaza rutina. Copiii se simt in siguranta cind stiu ce ii asteapta. Stiind asta chiar si cind schimba casa, ora mesei este urmata de un dus si apoi temele, de exemplu, linistind mintea copilului. Mentinerea rutinei inseamna si continuarea regulilor, premiilor si a disciplinei. Rezistati tentatiei de a alinta copiii in timpul divortului permitindu-le sa incalce regulile. Intelegeti-va cu fostul partener: Conflictele intre parinti – separati sau nu – pot fi foarte daunatoare pentru copii. Evitati sa puneti copilul in mijlocul certii sau sa il faceti sa creada ca trebuie sa aleaga pe unul dintre voi. Nu va certati in fata lui, chiar daca este la telefon, evitati sa discutati despre obiceiurile urite ale fostului cu copilul. Nu permiteti copilului sa devina confidentii adultilor: In timp ce copiii sunt motivati sa-si faca parintii sa se simta bine in timpul divortului, nu sunt indeajuns de maturi totusi sa joace un astfel de rol. Parintii care gresesc si se destainuiesc copiilor ii pot usor coplesi lasindu-le sentimente de anxietate, furie, depresie, lipsa controlului si imposibilitatea de a discuta despre aceste sentimente pentru a nu-si supara mai mult parintii. Parintii suparati trebuie sa-si gaseaca confidenti adulti adecvati (terapeuti, prieteni, familie). Iluzia reimpacarii: Copiii vor crede mereu ca pot sa va reimpace. Vor incerca chiar sa faca acest lucru posibil. Vor incerca sa fie foarte cuminti, sa ia note mari, sa respecte regulile pentru a fi o familie din nou. Vor manipula situatiile pentru ca cei doi parinti sa se intilneasca si sa discute. Vor sabota noua relatie. Dumneavoastra si celalalt parinte trebuie sa luati aceasta responsabilitate imaginata de pe umerii copiilor. Va trebui sa explicate de multe, multe ori ca divortul este permanent. Nu va folositi copii drept spioni: Vreti sa stiti ceva despre fostul partener, descoperiti singur. Cerind unui copil sa spioneze il pune pe acesta in mijloc si dezvolta sentimente de responsabilitate pentru starea de bine a parintelui. Nu restrictionati vizitele pentru a-l pedepsi pe celalalt parinte: Un copil trebuie sa aiba contacte regulate cu ambii parinti. Durerea pe care o simte din cauza absentei unui parinte nu se merita pentru a va satisfice dorinta de razbunare. Santajul copiilor: Frecvent copiii vor ameninta sau santaja sentimental parintii pentru a reuni. “Am sa fug de acasa” sau “Te urasc pentru toata viata”. Trebuie sa discutati serios cu copiii. Reactiile normale ale copilului la separari si divort: Unii copiii trec prin divort cu relativ putine probleme, in timp ce cu altii este mai dificil. Este normal pentru copil sa simta nenumarate emotii, dar timpul, dragoastea si reasigurarea ar trebui sa-l ajute sa se vindece. Daca copilul ramine coplesit ati putea avea nevoie de ajutor profesional. Psiholog, logoped, psihoterapeut Simona Hint Oradea tel 0740054037

Crizele emotionale- tipetele in public, 15 sfaturi utile

Una dintre problemele cu care se confrunta parintii este gestionarea crizelor emotionale. Toti trecem, de-a lungul vietii, prin crize emotionale, dar copiii sunt cei care au nevoie de cel mai mult sprijin in gestionarea acestora. Mai cu seama la copiii mici, exista momente cand parintii intampina greutati in rezolvarea acestora. Motivul este imposibilitatea copilului de a isi exprima clar emotiile, dorintele. De exemplu, la copiii de pana la 3 ani, aceste crize emotionale au o manifestare violenta, plans cu tipete, lovituri de pumni, dat din picioare. De ce asa? Deoarece copilul mic descopera acum realitatea din jurul lui. Apar dorintele, iar atunci cand raspunsul parintilor este negativ, apar si reactiile copiilor. De fapt, aceste crize emotionale fac parte integranta din dezvoltarea emotionala. Acesta este modul prin care invata ca nu tot ceea ce doreste se poate si realiza. O explicatie expusa cu calm, rabdare si consecventa poate invata copilul care este diferenta dintre lucrurile ce ii sunt permise si cele care ii sunt interzise. Claritatea si fermitatea explicarii motivelor pentru care nu are voie sa faca acel lucru este un factor important in reusita, intareste relatia copil – parinte si il va ajuta ca pe viitor sa isi exprime emotiile intr-un mod diferit. A nu ceda poate fi cheia succesului in aceste exprimari emotionale. Copilul va intelege in final ca oricat de puternica si de violenta ar fi manifestarea, daca acel lucru nu ii este permis, nu va trebui sa il faca. De exemplu, cea mai banala activitate, cumpararea unei jucarii, poate starni o avalansa de emotii. Cum il invatam sa reactioneze? Dupa alegerea jucariei dorite, fapt ce starneste emotii pozitive, este nevoie de explicatii pentru a il convinge sa se comporte frumos cu acea jucarie, precum “nu tragem de par papusa, pentru ca o doare” sau “nu stricam masina, trantind-o, petru ca se strica motorul”. Atunci cand jucaria aleasa nu poate fi cumparata din diferite motive, iar copilul reactioneaza prin emotii negative, tot explicatia si calmul sunt cele care ne scot din impas. Expunerea motivelor, dar mai ales speranta ca va veni un moment cand va exista posibilitatea cumpararii acelei jucarii, de exemplu de ziua lui, aplaneaza exprimarea negativa a emotiilor. Cateva sfaturi utile: 1. In crizele emotionale (de tantrum, cum se numeste in termeni de specialitate), copilul este coplesit de emotie. Teama, respingerea lui de catre altii si intreruperile bruste pot fi conditii pentru starnirea unor astfel de valuri emotionale. 2. O poveste sau un film cu un monstru infricosator vazut dupa-amiaza il poate conduce spre o stare emotionala instabila pe care, chiar daca nu o manifesta imediat, la prima ocazie care va adauga “picatura emotionala”, se va manifesta – foarte posibil – sub forma acestei crize in care copilul nu se mai poate controla. 3. Cand este in plina criza de tantrum, daca iesi din incapere lasandu-l acolo singur, nu faci decat sa-i inrautatesti situatia emotionala: simte ca este abandonat. Furtuna emotionala il sperie si are nevoie sa te stie alaturi. Daca nu se manifesta prea violent, ia-l in brate si tine-l la piept. Exista sansa sa simta confortul imbratisarii tale si sa se linisteasca repede. 4. Indiferent cat dureaza criza, nu-i cere ce nu-ti poate da in acele momente. Nu negocia in timp ce tipa, urla, plange si este, in mod fundamental, speriat. 5. Incearca sa nu te lasi purtata de grija pentru ceea ce spun ceilalti. Daca sunt sau au fost parinti, vor intelege. Nu ei sunt acum importanti. Totul este ca tu sa te stapanesti. 6. Daca se ajunge ca in criza sa loveasca pe altii din jur, sa arunce cu lucruri, pur si simplu ia-l de acolo, iesiti in afara spatiului unde are loc criza. Stai cu el pana se linisteste. Vorbeste cu el dupa. Cand veti discuta, tine-l aproape de tine si fa-l sa inteleaga ce s-a intamplat: recunoaste-i frustrarea, incurajeaza-l sa-ti vorbeasca alta data cand simte ca nu mai poate face fata. 7. Incearca sa anticipezi situatiile care pot provoca crize emotionale. Incearca sa-ti dai seama ce anume il aduce la marginea crizei: daca, de exemplu, descoperi ca il da peste cap trecerea brusca de la o activitate la alta, da-i mai mult tip intre schimbari. Spune-i din vreme ca urmeaza in cateva minute sa plecati din parc acasa sau ca urmeaza in cateva minute cina si va trebui sa intrerupa in curand jocul! 8. Inainte de a-i spune “nu”, incearca sa te opresti, sa vezi daca nu poti sa eviti negatia prin oferirea unei alegeri, prin oferirea unei explicatii. In fond, daca mai stati cateva minute in parc dandu-i sansa sa termite jocul inceput, dar cu conditia sa manance tot la cina, nu sunteti amandoi mai castigati? 9. Atentie la posibilele cauze legate de stresul prea mare sau de lunga durata. Poate familia a trecut printr-o perioada foarte agitata si obositoare. Poate exista tensiuni intre tine si sotul tau. 10. Daca cel mic trece prin crize in fiecare zi, este momentul sa cauti un ajutor de specialitate; poate fi vorba despre o situatie psihologica sau chiar somatica responsabila de aceste crize emotionale extreme. 11. Pentru a-i putea cere ca treptat sa invete sa-si controleze emotiile si reactiile, invata sa ti le controlezi si tu pe ale tale, sa nu-ti manifesti nervii necontrolat in fata lui. Chiar daca este mic si “nu stie”, vede! 12. De fiecare data cand se poarta agresiv sau brutal, dar fara sa fie in criza tip tantrum, poti introduce o consecinta neplacuta: “Nu mai vorbi urat. Pentru ca ai folosit cuvinte urate, in seara asta nu te mai uiti la desenele animate!” 13. Inainte de a iesi in oras, la cumparaturi sau intr-o vizita, spune-i clar ce astepti de la el: fixeaza regulile jocului dinainte! Si nu uita sa le respecti si tu. 14. In plina criza de tantrum, nu poti “disciplina”, nu poti “discuta problema”; incearca sa iesiti amandoi din situatie mai intai! 15. Daca crizele de furie si nervii continua si copilul este din ce in ce mai tensionat si plin de agresivitate si furie, apeleaza la un specialist. Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel: 0740054037 Oradea.

CUM STAPANIM UN COPIL FURIOS, CRIZELE DE ISTERIE

Daca esti parinte, sunt ceva posibilitati sa te fi confruntat si tu cu asemenea situatii, chiar si daca ai un copil de varsta mai mica. De ce oare de cele mai multe ori ajungem sa avem meciuri de tipete cu copiii nostri sau, mai rau, sa nu stim cum sa procedam mai bine, atunci cand apare o izbucnire nervoasa si furioasa a copilului?

Felul in care gestionezi acele cateva minute cand izbucneste un conflict intre tine si copilul tau sunt decisive nu doar pentru ce va urma, dar si pentru educarea lui si pentru relatia voastra.

Afla de la specialistii empoweringparents.com care sunt cele 10 reguli cu ajutorul carora te poti descurca sa stapanesti copilul furios (si, evident, irational in timp ce este furios) chiar in acele clipe de criza.

1. Nu tipa la copil atunci cand el e furios
De multe ori parintii reactioneaza la o criza de nervi a copilului, tipand si ei la el si pierzandu-si la randul lor cumpatul. Dar aceasta reactie iti va intensifica sentimentul ca ai pierdut de tot controlul situatiei si al copilului. Cel mai bun lucru pe care il poti face in timpul unei crize este sa ramai calm. Gandeste-te asa: este ca la un accident de masina – daca te dai jos din masina si incepi sa acuzi celalalt sofer ca el a fost de vina, tipi si esti agresiv, cu siguranta vei mentine starea tensionata si conflictuala care nu va duce la nimic bun. In schimb, daca incerci sa ramai calm, sunt mari sanse ca si celalalt sofer sa se relaxeze si sa devina rezonabil. Asadar, oricat de enervat esti ca parinte, oricat de lipsit de respect ti se pare ce spune si ce face copilul in clipele acelea, nu provoca si mai mult copilul la furie. Este exact ca si cum pui paie pe un foc deja puternic.

2. Nu incerca sa discuti rational cu un copil care este in mijlocul unei crize de nervi, isterie sau furie

Multi parinti prefera sa caute o cale rationala de a discuta cu copilul furios, tocmai pentru a-l face sa vada ca furia sa este complet irationala si eronata. Pana la urma, noi ca adulti ne rezolvam multe situatii tensionate apeland la logica si ratiune. Insa aceasta este intotdeauna o provocare cand aplici acest lucru unui copil, pentru ca el nu are aceeasi capacitate de a se opri din furie si de a rationa asa cum facem noi. Asadar, cand ai de-a face cu copilul furios, trebuie sa abandonezi abordarea din coltul tau confortabil, rational, din care ii spui, de exemplu: „Care este logica pentru care te infurii pe mine acum? Doar tu esti cel care ti-ai uitat la scoala caietul de teme”. Nu vei obtine decat o intensificare a furiei lui. Va fi nevoie sa aplici alte tehnici. Astepti pana cand se calmeaza si dupa aceea abia discuti cu el.

3. Trebuie sa fii atent la reactiile tale fizice

Este important sa iti urmaresti reactiile fizice pentru ca e firesc ca si corpul tau sa reactioneze nervos gandindu-se „Fir-ar sa fie, sunt in prezenta cuiva foarte furios, iar asta ma indispune”. Vei simti cum inima iti bate mai repede din cauza nivelului crescut al adrenalinei. Desi este dificil, smecheria este actionezi cumva impotriva acestei reactii si sa ramai calm. Tine minte, in clipe ca astea tu iti inveti copilul cum sa se descurce cand are nervi si cum sa ii stapaneasca. Daca ramai calm nu cresti tensiunea intre voi si poti ramane si cu stapanirea de sine necesara pentru a-ti ajuta copilul sa fie atent doar la propriile sale trairi, fara sa mai tina cont si de tine si emotiile tale. Cand tu nu reactionezi cu calm, copilul va depune un efort dublu ca sa te domine cu nervii si istericalele lui, astfel captandu-ti atentia in ciuda propriilor tai nervi, adica ceea ce el urmareste. Asadar, este important sa citesti si sa inveti aceste cateva tehnici de parenting ca sa stapanesti bine si rapid aceste crize furioase ale copilului.

4. Evita cat poti sa iti lovesti copilul

Deseori parintii se plang ca si-au pierdut cumpatul si au batut copilul isteric si furios. Un tata a intervenit atunci cand fiul sau adolescent a fost extrem de obraznic cu mama lui si scandalul a escaladat intre ei trei. Tatal si-a lovit fiul, fiul nu mai vroia sa vorbeasca cu tatal lui pentru ca astepta scuzele acestuia, iar tatal considera ca fiul este de vina si ca autoritatea sa va avea de suferit daca ajunge sa isi ceara el scuze. In asemenea cazuri, specialistii sfatuiesc parintele sa spuna: „Mi-am pierdut controlul si am gresit sa dau in tine. Imi cer scuze”. Atat si punct. Astfel iti inveti copilul cum sa isi asume responsabilitatea faptelor sale si cum sa ceara scuze sincer. Nu iti face griji, vei avea destule alte ocazii sa discuti cu copilul la rece despre faptul ca e gura mare sau ca te infrunta. Dar este important sa ii dai un bun exemplu si sa iti asumi rolul intr-un conflict cu el. Daca tu dai in el la cearta, il inveti ca asa se procedeaza cand te certi cu cineva: recurgi la violenta fizica.

5. Abordeaza diferit copiii foarte mici cand sunt furiosi

Daca copilul tau mic (de la 18 luni la 4 ani) este in mijlocul unei crize de furie si isterie, trebuie sa te indepartezi incet de el ca sa il lasi singur, dar totusi nu trebuie sa il izolezi complet. Cand copilul mic este suparat, trebuie sa il ajuti sa invete ca el insusi are un rol important in a se calma singur. Poti sa ii spui: „Tare as vrea sa pot sa te ajut sa te calmezi. Intinde-te pe canapea un pic”. Ajuta-l sa se calmeze singur pana isi regaseste din nou controlul. Facand astfel, ii ceri sa fie atent la propria persoana in timpul nervilor. Decat sa ii spui „Stai aici singur 10 minute!” este mai constructiv sa ii spui „Cand te simti mai bine si nu mai esti suparat, poti sa vii si tu aici cu noi, sa fim impreuna”. Din nou, este valabila aceeasi regula: cand e nervos, chiar daca este mic, nu il agita si mai tare varsandu-ti si tu nervii pe el

6. Nu face o scena in fata lui

Unii parinti se dau in spectacol cand copiii lor fac crize de nervi si sunt furiosi pe ei. Parintele este coplesit emotional si devine paralizat de indecizia sa. Daca esti tipul asta de parinte, vei descoperi in timp ca ai parte de scene de furie din partea copilului special ca sa obtina reactia ta. Te va provoca, va spune ceva obraznic inadins ca sa te faca sa reactionezi. Rolul tau e sa iti dai seama si sa nu reactionezi, nu ceda, nu te enerva, ignora-l.

De regula, parintii au tendinta sa renegocieze cu copilul in aceste situatii. Multi au dificultati in a-si gestiona propriile emotii, asa ca nu stiu cum sa fie un bun sustinator si educator pentru copilul lor in aceste clipe. Insa daca cedezi si renegociezi in aceste momente, il inveti pe copil ca crizele de furie dau rezultate. In schimb, lasa-l sa se calmeze si incearca sa il indrumi sa isi descopere singur modalitatea de a nu se mai enerva altadata. Trebuie sa faci o alegere constienta de a nu intra in conflict. Ii spui: „Eu nu am de gand sa ma cert cu tine sau sa renegociez nimic. Discutam dupa ce te calmezi”.

7. Pedepseste-i purtarea gresita, nu furia

Cand copilul este furios, incepe sa urle si isi pierde cumpatul, asigura-te ca il pedepsesti pentru comportamentului sau, nu pentru emotiile sale. De exemplu, daca copilul spune un cuvant jignitor in timpul crizei, pedepseste-l cum apreciezi pentru incalcarea regulii de a nu vorbi urat. Dar daca copilul tipa furios in camera lui, de exemplu, ca viata nu e dreapta, nu e cazul sa il pedepsesti. Nu poti interzice manifestarea nervoasa a perceptiei lui de nedreptate a vietii. Copiii se enerveaza exact ca si noi si au nevoie sa stie ca poate fi un loc sigur unde sa se poata duce sa tipe ca sa se descarce. Cata vreme nu incalca regulile stabilite, e permis sa le dai voie sa aiba si ei momentele lor de furie. In fond, sunt multe intamplari ale vietii lor de copii pe care ei le digera cu greu si care ii impiedica sa faca ce vor ei sa faca.

8. Nu aplica pedepse severe

Daca dai pedepse dure la furie este o cauza pierduta si nu obtii nimic bun. Sa spunem ca iarasi copilul este furios. Tipa, te acuza ca esti rea, nedreapta. Tu ii tot spui: „Daca nu te potolesti, nu ai voie afaradoua saptamani. Pana acum sunt 2 saptamani, dar daca continui prelungesc la o luna!! Tot mai continui??”. Cu cat incerci mai mult sa il pedepsesti ca sa il fortezi sa se opreasca si sa se calmeze, cu atat este mai rau.

Ce se intampla de fapt este ca parintele isi pierde controlul emotional. Sigur ca este dificil sa tolerezi supararile nedrepte ale copilului tau impotriva ta, nimanui nu ii place. Dar cel mai important este sa te intrebi: „Ce vreaueu de fapt sa invete copilul?”. Iar raspunsulprobabil ca este „Vreau ca el sa invete sa nu starneasca un scandal ori de cate ori trebuie sa faca ceva ce nu ii convine. Vreau sa invete ca atunci cand totusi se enerveaza, exista modalitati de a iesi singur din aceasta stare.”. Cel mai rau lucru pe care il poti face este sa i te alaturi la nervi. Pedepsele dure care par nesfarsite nu sunt eficiente si oricum il vor enerva si mai mult pe moment.

9. Ia o pauza

Cand doi adulti se cearta, de regula ei prefera sa se izoleze unul de celalalt ca sa calmeze si sa evite sa isi deterioreze relatia. Apoi reiaudiscutia cand se mai linistesc. Aceasta tehnica functioneaza si in relatia cu copilul tau, dar parintii nu se gandesc la ea pentru ca ei mereu cred ca trebuie sa aiba controlul asupra copilului, sa il domine si sa il faca sa ii asculte inclusiv la cererea de a se calma la comanda. Dar tine minte, cand cineva este furios, fie el copil sau adult, nu poti discuta cu el rational, nu il poti grabi si nu ii poti impune sa se calmeze pentru ca asa vrei tu. Concluzia este ca, daca ramai acolo, in mijlocul furiei, si va agitati unul pe altul cu vorbe grele, cu acuze, cu limbajul corporal specific oamenilor suparati, nu vei obtine decat un conflict si mai mare. Asa ca ia o pauza sirevino ca sa interactionezi cu copilul cand toata lumea este calma.

10. Cand esti nervos, da raspunsuri care pot servi drept model pentru copil

Parintii trebuie sa mai incerce si sa isi asume rolul de model in a se descurca cu propriile lor furii in fata copilului. Iata cum, de exemplu, poti spune: „Incep sa devin frustrat, voi lua o pauza din discutia aceasta”. Sau „Nu iti pot vorbi acum, trebuie sa ma calmez”. Sau „Sunt asa de suparat, incat voi astepta pana cand ma voi calma. O sa ma intorc si vorbim mai tarziu”.

Nu este o slabiciune sa admiti ca esti furios si ca ai nevoie de timp sa te calmezi. De fapt, ai nevoie de multa putere ca sa spui aceste cuvinte cu voce tare in fata copilului. Nu uita, predai copilului lectia „cum sa imi gestionez propria furie” si, de fapt, exact asta are nevoie copilul sa invete! Psiholog, logoped, psihoterapeut Simona Hint, tel 0740054037, Oradea