Un copil devine violent din diverse motive si il putem dezvata prin exemplul personal. Deoarece la varste fragede, din cauza ca nu stapaneste foarte bine limbajul, copilul comunica mai ales prin mijloace fizice de exprimare, unii specialisti sunt de parere ca agresivitatea este un comportament normal pentru copilul pana la varsta de 4 ani.
Parintii trebuie sa cunoasca etapele de dezvoltare normala ale prichindelului lor, pentru a-si putea da seama daca o tulburare se inscrie intr-un comportament corelat cu varsta lui sau este cazul sa se adreseze unui specialist. Copilul poate reactiona in diverse moduri intr-o anumita imprejurare, inclusiv prin agresivitate. Oricarui copil i se poate intampla sa rupa o jucarie sau sa isi mai loveasca un coleg.
Ce este agresivitate?
In general, specialisti definesc agresivitatea ca fiind o reactie la un stimul din realitatea de zi cu zi, care pe copil il frustreaza si il dezamageste. In acel moment, micutul raspunde prin violenta.
Uneori, si faptul ca inca mai face pipi pe el sau in pat, la o varsta la care lucrul acesta nu mai e normal sa se intample, este tot un soi de agresivitate orientata catre el insusi, refulata, inhibata, care nu se poate manifesta din diverse motive.
Cand copilul devine agresiv
Cazurile frecvent intalnite sunt acelea de opozitie, de comportament ceva mai obraznic. Copilul are mai multa energie, poate fi chiar si rasfatat, iar daca mediul in care traieste este extrem de tolerant, asta poate duce la agresivitate.
Stresul vietii de adult se rasfrange si asupra copilului. Chiar daca avem un comportament exemplar fata de cel mic, chiar daca suntem parinti minunati, dar in cadrul familiei exista situatii tensionate, atunci copilul in mod sigur va fi afectat. Adultii sunt uneori nervosi, stresati. Indicat este sa nu supunem copilul la situatii de acest gen, pentru ca au efecte negative serioase asupra dezvoltarii lor psihice.
Un mediu familial in care certurile sunt frecvente, violenta copilului devine « normala », adica explicabila. Copilul face ceea ce vede acasa si asta este educatia care i se ofera. El deschide ochii si invata sa traiasca intr-un mediu agresiv si, evident, si el se va comporta la fel in continuare.
Divortul parintilor reprezinta una dintre situatiile dramatizante pe care copilul le poate trai. Intrucat rata divorturilor este din ce in ce mai mare, foarte multi copii provin din familii dezorganizate. Modalitatea prin care adultii depasesc perioada de divort se rasfrange asupra micutului. Potrivit unei statistici, intr-o familie in care mariajul este caracterizat prin certuri, tensiuni, insatisfactie reciproca, criticism, ostilitate si lipsa de caldura, copiii au o probabilitate mult mai mare sa dezvolte tulburari psihice.
Exista insa si situatii cand agresivitatea nu mai este normala.
Cand agresivitatea trebuie sa ne puna un semn de intrebare:
Reactia de tip violent care survine in urma unui eveniment neplacut dureaza o perioada scurta de timp, daca nu este incurajata de parinti. Exista situatii in care copilul isi iese mai des din fire, dar nu este suficient pentru a putea spune ca este vorba de o tulburare semnificativa care sa necesite interventia specialistului.
Daca insa observam la micut un comportament deosebit de agresiv, care persista mai mult de trei luni si care nu este justificat in niciun fel de ceea ce se intampla in mediul lui social sau familial, atunci e cazul sa ne adresam unui psiholog.
Pentru a stabili diagnosticul, este suficient ca micutul sa prezinte simultan patru din cele opt simptome:
1. adesea isi iese din fire,
2. adesea se cearta cu adultii,
3. adesea refuza sau sfideaza regulile stabilite de parinti,
4. adesea ii sacaie pe ceilalti,
5. adesea ii invinovateste pe ceilalti pentru greselile lui,
6. se supara si se infurie cu usurinta pe ceilalti,
7. este furios si nelinistit aproape tot timpul,
8. este nemultumit tot timpul.
Parintii au un motiv de ingrijorare in cazul in care comportamentul de acest gen este frecvent si mai grav decat la ceilalti copii de varsta micutului lor.
Cum intervenim in modificarea comportamentului agesiv:
Exemplul personal. Metoda cea mai eficienta prin care putem educa copilul sa scape de obiceiurile rele este aceea e exemplului personal: tata sau mama nu scuipa, nu musca, nu isi bate prietenii. Micutul trebuie sa inteleaga faptul ca violenta nu este buna, nu este acceptata social.
Rabdare si intelegere. Parintii ar trebui sa incerce sa patrunda in lumea copilului si sa inteleaga ce se intampla cu el, pentru ca nu toate manifestarile care par anormale tin de patologie, iar singurul remediu bun pentru tulburarile copilului este mediul familial si capacitatea de intelegere a parintilor. Este esential sa nu raspundem la agresivitate cu agresivitate, ci prin exemplul personal, cu blandete si stapanire de sine.
Coerenta. Foarte multi specialisti sunt de parere ca nu metodele de recompensa si de pedeapsa sunt eficiente pe termen lung, ci atitudinea coerenta si ferma a parintelui. Este deosebit de important ca intreaga familie sa aiba acelasi mod de educare a copilului. Daca mama spune «nu», tata trebuie sa fie si el de acord cu mama. In caz contrar, nu mai exista coerenta, iar micutul va invata sa speculeze orice comportament al parintilor.
Ajutorul specialistului. Parintii aflati in perioada de divort e bine sa se adreseze unui specialist. Adultii au nevoie de sprijinul si suportul cuiva care nu este implicat in situatie, nu este tensionat, este obiectiv si cel mai important, care poate linisti copilul. Este de preferat o terapie de tip familial. Esential este ca ambii parinti sa cada de comun acord in ceea ce priveste apelarea la un specialist. Si terapia de cuplu este o solutie daca este luata in calcul in momentul in care apar discutiile. Este bine de stiut ca o terapie de cuplu nu rezolva neaparat situatia. Rolul terapiei este sa ajute ca lucrurile sa decurga intr-un mod amiabil. Apelarea la un psihoterapeut este importanta pentru copil, tinand cont de faptul ca semnele de tulburare nu apar imediat, ci dupa o perioada de timp.
Psiholog, psihoterapeut,logoped Oradea, Simona Hint tel:0740054037
