Rivalitatea fraterna, de ce apare?

Odata ce s-a nascut al doilea copil, incepe sa se faureasca fir cu fir, parca de la sine, relatia dintre nou nascut si fratele mai mare, prototipul pentru mai tarziu al relatiilor sociale, extrafamiliale. Poate ca v-ati intrebat la un moment dat care este atitudinea potrivita a parintilor fata de relatia dintre copiii lor. Catre ce atitudini sa-i sustina, care reguli sunt bine venite si care nu, in ce masura este bine sa se faca diferente intre frati? Relatia dintre frati trebuie sa-i ajute pe fiecare sa isi dezvolte personalitatea, spiritul competitiv dar si sa se sprijne si sa coopereze, pe scurt sa-i pregateasca pentru integrarea in grupuri mai largi – pentru inceput grupul de la gradinita, apoi colectivul scolar, grupul de prieteni etc. Rivalitate fraterna Inainte ca al doilea copil sa se nasca, primul copil are marele privilegiu de a fi in centru atentiei parintilor, de a fi unic si iubit in exclusivitate. Dupa ce si-a facut aparitia cel de-al doilea frate, primul este curios sa-si descopere fratiorul manifestandu-si curiozitatea fata de acea fiinta mica. Acesteia, mama ii ofera din ce in ce mai multa atentie, iar lui din ce in ce mai putina. In scurt timp dezvolta instinctiv emotii precum gelozia, insecuritatea sau furia fata de cel ce i-a luat locul. Astfel incepe competitia intre frati, “lupta” pentru premiul cel mare: atentia totala a mamei (sau macar cea mai mare parte din atentie). Conflictele sunt foarte diverse: pe tema jucariilor, pe locul de la masa, pe patul in care vor dormi, cine sta la mama in brate si asa mai departe. Rivalitatea dintre frati este mult mai prezenta atunci cand diferenta de varsta dintre copii este mai mica, si asta pentru ca dupa ce a avut loc nasterea celui de-al doilea copil, ce-l dintai nu este suficient de dezvoltat din punct de vedere psihofiziolofgic. De aceea, el are inca nevoie de confirmarea si de ingrijirea mamei. Putem face ceva pentru a preveni acesta reactii din partea fratelui mai mare? Da! Oferindu-i informatii despre bebelusul care este acum in burta mamei si care urmeaza sa se nasca. Ii puteti vorbi de ziua in care se va naste fratiorul sau un bebelus sensibil de care mama trebuie sa aibe grija, asa cum a avut si de el atunci cand a fost bebelus. Sau puteti sa-l securizati spunandu-i copilului ca in curand va avea un nou partener de joaca. Daca esti deja un parinte ingrijorat de lipsa de comunicare dintre copiii tai, de bataile frecvente care apar intre ei, de competitia lor crancena, te invit sa cauti solutii alaturi de ei. Poti sa-i ajuti pe copii tai sa-si descarce emotiile ascultandu-le cu intelegere nemultumirile, sau sa gasiti impreuna o modalitate prin care celui mai mare sa ii creasca increderea si securitata fata de tine. Tatii si bunicii au si ei un rol important in dezvoltarea armonioasa a copiiilor si a relatiei dintre frati. Relatia paterna are un rol crucial in atenuarea coflictelor intre fratii aflati in rivalitate. Daca mama este ocupata sa-i ofere celui mic grija si protectia de care are nevoie, tatal este bine venit pe scena familiei pentru a intari si a incuraja libertate de exprimare a celui mare si poate cel mai important lucru, pentru a il sprijini sa-si fructifice increderea in sine. Tatal poate fi un bun tamaduitor pentru sufletul ranit al copilului sau. El il poate invata cum sa-si castige singur rolul de frate mai mare. (Ati observat cu cata seriozitate ii prezinta fratiorului mai mic ca el, cum se conduce noua sa masinuta cumparata impreuna cu tata?) Si bunicii pot fi pe termen scurt substituti parentali asigurand-l pe nepotul lor mai mare ca ii sunt si lui ascultate nevoile si ca este iubit si apreciat in familia sa, asa ca nu are motive serioase de ingrijorare. Relatiile dintre frati nu sunt pentru toti conflictuale Dupa cum spune si expresia “iubirea fraterna” am vazut deseori copii care gasesc in fratele lor mai mic un partener de joaca si un prieten de nadejde. Ei creaza impreuna strategii pentru jocurile in echipa, impart jucariile si invata cu ajutorul unei persoane adulte sa negocieze pentru obiectele pe care si le doresc, ajung sa creeze chiar si jocuri noi imaginandu-si un sir de evenimente si personaje pe care le pun cap la cap si formeaza o poveste. Sau isi iau apararea unul altuia in fata parintilor, au mici secrete stiute doar de ei, planifica impreuna urmatoarele reprize de joaca, se stimuleaza intelectual intrand intr-un maraton pentru rezolvarea temelor de acasa, iar mai tarziu in preadolescenta si in adolescenta, se sustin in momente dificile si isi ofera sfaturi. Cu toate ca de cele mai multe ori nu se cunosc in mod constient efectele pe termen lung a relatie dintre frati, relatia de solidaritate si cooperare este in mod firesc si cea pe care si-o doresc majoritatea parintilor si asta pentru ca ea faciliteaza adaptarea sociala si sustine o dezvoltare psihica echilibrata. De la relatia de solidaritate la preluarea rolului parental de catre fratele cel mare uneori este doar un pas. Copilul care isi asuma rolul de parinte pentru fratele sau mai mic percepe absenta mamei sau lipsa implicari emotionale a acesteia, ca pe o responsabilitate ce ii revine lui. Sarcina ce prespune protectia celui mic, hranirea si chiar educarea lui. O astfel de inversiune de rol se petrece atunci cand copiii sunt lasati perioade mari din zi singuri sau li se ofera responsabilitati inadecvate rolului lor si astfel incep sa-si gaseasca propria lor modalitate de a se ingrji. Prin urmare, cel mare din instinct simte nevoia sa-si protejeze seamanul. O astfel de responsabilitate nu este potrivita pentru un copil. Gradul de dificultate al sarcinilor oferite copiiilor trebuie sa fie direct proportional cu varsta lor. In general copiii cei mari nu dezvolta invidie fata de fratele mai mic, ei dezvolta protesc fata de parintii care nu-I mai dau suficienta importanta, el se simte neglijat, ne bagat in seama, dat la o parte. In ciuda faptului frati mari isi iubesc frati mici, nu is vad viata fara ei, problema este la parintii care nu stiu sa isi gestioneze timpul petrecut cu cei doi copii. Daca exista un echilibru intre gestionare timpului intre cei doi copii, se diminueaza si rivalitatea fraternal.destinat celui mic, cel mare trebuie implicat in activitatile fata de cel mic , ca sa se simta si el valorizat. Copiulul mare are nevoie de mai mult timp decat cel nou venit in familie, iar cand timpul este destinat celui mic, cel mare trebuie implicat in activitatile fata de cel mic , ca sa se simta si el valorizat. Pentru a evita supraresponsabilizarea copiiilor este de dorit ca parintii sa-si asume responsabilitatile pe care le au si sa le comunice copiilor responsabilitatile pe care ei le au in calitate de frati, de copii si de membri ai familiei in care se dezvolta. Coeziunea familiei creeaza solidaritatea intre frati Familia este locul unde copiii isi pun bazele unei educatii morale si psihologice, unde isi formeaza primele repere in viata, primele modele de relationare si unde isi creaza prima impresie despre lume, prin atitudinea lor, parintii, dau contur mai departe comportamentelor celor mici.

Care sunt cauzele ecomprezisului/ enurezisului sau „constipatia cronica” ?

Tulburarile de eliminare apar la copiii care au probleme sa mearga la toaleta – pentru a urina sau a defeca. Desi nu este o situatie rara pentru copiii mici sa aiba „accidente”, poate deveni o problema daca apare mai frecvent de 3 ori pe luna, in special la copiii cu varsta peste 5 ani. Exista doua tipuri de tulburari de eliminare: enurezisul si encoprezisul: – encoprezisul reprezinta eliminarea scaunului in alte locuri in afara de toaleta, cum ar fi chilotei sau pe podea; acest comportament poate avea un scop sau nu – enurezisul reprezinta urinarea in alte locuri decat toaleta. Enurezisul care apare noaptea sau udarea patului, este cel mai frecvent tip de tulburare de eliminare. La fel ca si pentru encoprezis acesta poate avea un scop sau nu. Cat de frecvent este encoprezisul? Encoprezisul este destul de frecvent, desi multe cazuri nu sunt raportate datorita sentimentelor de rusine ale copilului sau ale parintilor. Se estimeaza ca intre 1,5 si 10% dintre copii au encoprezis. Afectiunea este mai frecventa la baieti decat la fete. In plus fata de eliminarea scaunului in locuri nepotrivite, copilul cu encoprezis poate avea si alte simptome: – lipsa apetitului – dureri abdominale – diaree – mancarimi in regiunea anala datorita scaunelor diareice frecvente – scaderea interesului pentru activitati fizice – retragerea din interactiunea cu parintii si prietenii – modificarea comportamentului datorat cresterii peristaltismului intestinal. Alte probleme asociate cu encoprezisul Un copil cu encoprezis prezinta risc pentru probleme emotionale si sociale legate de aceasta afectiune. Ei pot dezvolta probleme legate de stima de sine, pot deveni deprimati, se descurca greu la scoala si refuza sa socializeze cu alti copii, inclusiv refuza sa mearga la petreceri si la evenimente care implica ramasul peste noapte. Ridiculizarea de catre prieteni si critica din partea membrilor familiei adaugate stimei de sine scazute, pot contribui la izolarea sociala a copilului. Daca copilul nu dezvolta obiceiuri sanatoase pentru peristaltismul intestinal, ei pot suferi de constipatie cronica. Cauze Cel mai frecventa cauza a encoprezisului este constipatia cronica, inabilitatea de a elimina scaunul din intestin. Aceasta poate apare din mai multe motive, incluzand stresul, ingerarea unei cantitati insuficiente de apa (ceea ce face ca fecalele sa aiba consistenta crescuta si sa treaca mai greu prin intestin) sau o durere determinata de o leziune la nivelul anusului (orificiul de deschidere al rectului prin care se elimina scaunul). Cand un copil este constipat, se dezvolta o masa mare de fecale care destind rectul. Aceasta intindere a rectului determina o functionare precara a terminatiilor nervoase din zona rectului si copilul nu mai simte nevoia sa mearga la toaleta sau nu mai realizeaza cand iese scaunul. Masa de fecale poate deveni compactata – prea mare sau prea dura pentru a se elimina fara durere. In final, musculatura care tine fecalele in rect nu mai face fata. Desi masa mare si dura de fecale nu poate trece, se poate scurge o cantitate de lichid pe langa masa compactata determinand murdarirea lenjeriei. Factori care pot contribui la aparitia constipatiei: – dieta saraca in fibre – lipsa exercitiilor fizice – teama sau repulsia de a folosi toalete straine, cum ar fi cele publice – modificarea rutinei de toaleta; spre exemplu, cand copilul merge la scoala si exista un anumit program de folosire a toaletei. Alta cauza posibila a encoprezisului o reprezinta problemele fizice legate de peristaltismul intestinal. Un copil poate dezvolta encoprezis datorita fricii sau frustrarii legate de invatarea folosirii olitei sau toaletei. Evenimente stresante in viata copilului, cum ar fi o boala in familie au aparitia unui frate, pot contribui la aceasta tulburare. In unele cazuri, copilul refuza sistematic sa foloseasca toaleta. Diagnostic Daca sunt prezente simptome, medicul va incepe o evaluare prin obtinerea unui istoric medical complet si o examinare fizica. Medicul poate folosi anumite teste, cum ar fi radiografiile, pentru a elimina cauze posibile ale constipatiei, cum ar fi o afectiune a intestinului. Daca nu se identifica nici o afectare fizica medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezente si a obiceiurilor de defecatie. Tratament Scopul tratamentului este prevenirea aparitiei constipatiei. Educarea copilului si a familiei despre aceasta afectiune este, de asemeni, o parte importanta a tratamentului. Tratamentul incepe cu evacuarea oricaror urme de fecale ce ar putea fi compactate la nivelul colonului (intestinul gros). Urmatorul pas este incercarea de a mentine continutul intestinal moale si usor de eliminat. In cele mai multe cazuri, acest lucru poate fi obtinut prin modificarea dietei copilului, programarea de momente de-a lungul zilei in care copilul sa folosesca toaleta, incurajarea si rasplatirea schimbarilor in bine ale obiceiurilor de folosire a toaletei. In cazurile mai severe, medicul poate recomanda folosirea de laxative pentru a reduce constipatia. Psihoterapia (o forma de consiliere) poate fi folosita pentru a ajuta copilul sa treaca peste rusine, vinovatie sau stima de sine scazuta asociate cu aceasta tulburare. Evolutie Encoprezisul se amelioreaza odata cu cresterea copilului, desi problema poate apare si dispare pe parcursul mai multor ani. Cele mai bune rezultate apar cand sunt abordate in tratament toate aspectele: educational, comportamental si emotional. Copilul poate avea accidente ocazionale pana cand musculatura intestinala isi reia tonusul si controlul asupra miscarilor intestinale. Preventie Desi nu este posibila prevenirea encoprezisului, tratarea precoce, imediat ce au aparut simptomele, poate reduce aparita frustrarii si a problemelor emotionale, precum si a complicatiilor potentiale legate de aceasta afectiune. In plus, o atitudine pozitiva si rabdatoare cu copilul in timpul invatarii folosirii olitei si toaletei poate ajuta la prevenire aparitiei temerilor sau a sentimentelor negative legate de folosirea toaletei.

De ce cautam partenerul/a perfect/a?

Ne punem mereu intrebarea: unde este partenerul perfect? Oare exista?, de ce dorim sa-l facem perfect…? După magia începutului şi chinul încercărilor de a deveni omul pe care celălalt şi-l doreşte alături, lipsit de vlagă şi dezgustat de sacrificiile pe care le cere iubirea, cel de lângă tine va fi lovit de realitatea că ceea ce trăiţi în relaţia voastră tu e departe de a fi cel mai sublim sentiment care poate apărea între oameni. Va experimenta dezamăgirea, regretul, vinovăţia gândului de a-şi fi dorit să renunţe la sine pentru altul care nu l-a dorit aşa cum este şi ruşinea de a accepta să fie reconstruit din temelii pentru a îndeplini capriciile tale. Dacă îi vei transforma pe cei de lângă tine în proiectul „Fericirea perfectă”, nimeni nu îţi va rămâne alături. Nimănui nu îi place să ducă o existenţă constrânsă între „Aşa da” şi „Aşa nu”, să îşi calculeze fiecare pas la centimetru pentru a nu depăşi barierele răbdării celui de lângă el şi să treacă prin viaţă camuflat în ceea ce nu este. Iar dacă tu eşti cel care îţi doreşti să îl schimbi pe cel de lângă tine, intreba-te de ce vrei să faci asta. Încearcă, mai degrabă, să găseşti în tine răspunsul la întrebarea de ce te-ai implicat într-o relaţie cu un om pe care nu îl poţi accepta, de ce ţi-ai propus ca în loc să laşi că curgă iubirea, să încerci să o tranformi, să o controlezi, să faci din ceea izvorul multumilor tale. De ce rămâi alături de un om care nu te satisface pe toate planurile şi de ce te îmbeţi cu iluzia că în ziua în care îi vei termina de şlefuit personalitatea, vei obţine opera perfectă. Încearcă, aşadar, să afli de ce îţi proiectezi fericirea în viitor şi laşi responsabilitatea dobândirii ei în alte mâini decât ale tale. Nemulţumit de tine însuţi şi nefericit odată ce conştientizezi că nu îţi poţi schimba viaţa din doi timpi şi trei mişcări, arunci toate frustrările pe care le ai în braţele celuilalt. Fugi de propria realitate, uitând că schimbarea începe din tine şi nu din alţii. Încerci să-l schimbi pe el, în speranţa că în ziua când va deveni „aşa cum trebuie” tu vei fi fericit, iarar atunci vei avea relaţia perfectă, iubirea perfectă, şi nimic nu vă va putea de jos de pe norişorul fericirii. Dar cu cât te străduieşti mai mult, căderea voastră se va face de la o înălţime ameţitoare. Pariul pe care îl faci odată intrat într-o relaţie este dacă vei putea trece sau nu graniţele îndrăgostirii. Oricine poate diviniza o imagine perfectă, dar ireală, însă îţi trebuie empatism pentru a-l înţelege pe celălalt, înţelegere pentru a-i accepta defectele şi curaj pentru a i le arata pe ale tale. Orice relaţie începe cu adevărat abia după ridicarea cortinei. Iubirea are drum liber să apară pe scenă odată ce te-ai împăcat cu ideea că omul de lângă tine nu va întruchipa niciodată perfecţiunea şi eşti dispus să îi vezi defectele la lumina clară a zilei, să faci cunoştinţă cu ele şi să le tolerezi. Veţi funcţiona bine împreună atunci când veţi învăţa să convieţuiţi unul cu defectele celuilalt şi vă veţi arăta fără teamă unul altuia neliniştile, imperfecţiunile, complexele, ştiind că veţi primi înapoi înţelegere şi acceptare. Îndrăgostirea e uşoară: înseamnă orbire, nebunie, pasiune, fluturi în stomac, dar iubirea cere mai multe: ea vrea asumarea realităţii, fidelitate, angajament, bunăvoinţă şi munca. Multă muncă. Dar dacă nu poţi face asta în relaţia în care te afli, s-ar putea să fii în cea greşită. Dacă îţi doreşti constant că cel de lângă tine să fie ALTFEL, poate că el ar trebui să fie ALTUL. Dacă ţi-e dor de perfecţiunea începuturilor şi resimţi dezamăgirea trezirii la realitate, este posibil că diferenţele dintre aşteptările tale şi posibilităţile lui să fie prea mari. Nu poţi trece peste ele? Treci mai departe. Altfel, veţi suferi amândoi: tu pentru că îţi doreşti mai mult, iar celălalt pentru că nu are de unde oferi. Cantonarea în relaţia greşită doar te va ţine pe loc, lăsând-o pe cea corectă să treacă pe lângă tine. Nu încerca să-l schimbi şi să-l transformi în idealul visurilor tale, căci dacă prin absurd se întâmplă asta, vei avea surpriza să îţi lipsească omul de care te-ai indragostit. Nimeni nu o să-ţi rămână prea mult timp alături atunci când îi arăţi prin tot ceea ce faci că sunt părţi ale fiinţei lui pe care le respingi, care nu te fac fericit, pe care ţi-ai dori să le vezi schimbate sau îmbunătăţite. Desigur, se va conforma în asemenea condiţii pentru o perioadă, când orbit de frumuseţea începutului va accepta şi vei accepta ideea că prin puterea dragostei oamenii pot deveni alţii, dar eu zic ca mai bine fii pregătit oricând pentru un duş rece. Adevărul este că oricâtă iubire ai pune la masa negocierilor, vei pierde întotdeauna, atâta timp cât nu vei înţelege că pe oameni nu îi poţi schimba, tot ce poţi face este să îi iubeşti. Vei pierde întotdeauna atâta timp cât vei uita că oamenii caută înţelegere şi afecţiune, că dincolo de exarcerbarea calităţilor pe care o încercăm la începuturile oricărei relaţii, vine momentul în care ne dorim cu toţii să dăm cortina la o parte şi să fim iubiţi pentru ceea ce suntem. Sigur că în iubire folosim fără excepţie şi aproape inconştient foloasele minciunii, încercând să îi arătăm fiinţei iubite toate calităţile şi uitând de defecte, încercând să părem mai buni, mai frumoşi ca oricare alţii. Dar după o vreme devine obositor să încerci să fii altcineva, să te lupţi cu tine însuţi pentru a te ridica la înălţimea partenerului, şi mai ales e dureros să realizezi că nu îi eşti de ajuns celui pentru care ţi-ai dori să fii totul. Permite-i celui de lângă tine să rămână el însuşi.