Ce este fericirea?

Nimic nu e mai important decat fericirea, dar va-ti intrebat vreodata ce este aceasta? Dictionarul de Psihologie defineste fericirea drept “o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat. Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense ce nu numai ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti.” Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea este placerea inteleptilor”. (Barbey d’Aurevilly) Totusi, cand placerea atinge o anumita intensitate si in anumite conditii, ea poate permite accesul la o bucurie autentica, asemanatoare cu fericirea. Dar bucuria este o reactie la un eveniment din mediul inconjurator si are de obicei o cauza exterioara, iar fericirea se poate ivi din interior. De asemenea, bucuria este o emotie de scurta durata, in timp ce fericirea este asociata intotdeauna cu un sentiment de durata. Putem concluziona, astfel, ca bucuria, ca si placerea, este una din caile de acces spre fericire. Fericirea se apropie incontestabil de lumea emotiilor: e traita intr-o maniera involuntara, fizica si psihica, adesea se poate lipsi de cuvinte si nimeni nu poate hotari sa fie fericit la comanda. Fiecare dintre noi are o viziune proprie asupra fericirii: ca este sau nu posibila, ca tine de actiune sau de repaos, ca depinde de eforturile noastre sau de intamplare. Avem parte in viata de momente agreabile, care ne ofera senzatii placute si ne fac bine, favorizand aparitia fericirii, dar este necesar sa constientizam aceste momente pentru a avea accces la fericire. Fericirea am putea imparti in doua categorii: fericirea de bilant, adica analiza noasta si perceptia noastra asupra starii de bine, de fapt a vietii, a traiului de zi cu zi (ex: familia, implinirile profesionale, copii, parinti, prieteni, conditia zilnica etc) fiind si o fericire durabila, controlabila, si fericirea ca si emotie, de moment , clipele spontane care ne fac fericiti (ex:primirea unui cadou,aflarea unui vesti bune), intitulandu-se fericire spontana care este mai putin durabila , adica de monent ( bucuria). Persoanele anxioase fug de fericire, de teama ca o vor pierde, iar cele cu stima de sine scazuta isi obstructioneza uneori fericirea, in mod inconstient, din aceeasi teama ca vor suferi atunci cand ea va disparea. Ce putem face daca vrem sa fim fericiti? • Sa luam decizia de a fi fericiti si sa facem ceva in acest sens, sa nu ramanem in pozitia spectatorului impartial. • Sa depunem eforturi, sa nu dam inapoi in fata oricarui lucru dificil; fericirea se cultiva si se construieste in timp, putin cate putin. • Sa savuram toate formele de fericire: fericirea ca traim, ca avem cele necesare traiului, ca apartinem unei familii, colectivitati si ca putem face multe activitati. • Sa nu ne lasam prada mahnirii, oferindu-ne mici momente de fericire si detasare, cat mai des posibil. • Sa facem din fericire un scop, nu o obsesie. • Sa” gradinarim” fericirea, pentru ca ea presupune eforturi si timp, fara sa simtim dezamagirea daca ea nu apare imediat. • Sa cultivam o constiinta a fericirii, sa tinem ochii deschisi spre ea. • Sa nu acceptam nici o fericire care se castiga in detrimentul celor mai multi. • Sa fim optimisti, sa presupunem in fata incertitudinii ca exista o solutie favorabila si sa actionam pentru a o pune in practica. • Sa-i observam pe oamenii fericiti si sa invatam de la ei cum sa ne comportam. • Sa fim fericiti cand totul merge bine si sa sa nu ratam nici un moment in care putem fi fericiti. 10 citate despre fericire: 1. Trebuie să râzi înainte de a fi fericit, de teama că vei muri fără să fi râs vreodată. Jean de la Bruyere 2. Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarari bune; a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca; a treia este reusita in ceea ce intreprinzi; a patra-i reputatia buna printre oameni si a cincea abundenta de bani si a bunurilor folositoare pentru viata. Platon 3. Noi căutăm cu toții fericirea, insa fara sa stim unde este, ca si acei betivi care isi cauta casa stiind confuz ca au una pe undeva. Voltaire 4. Nefericirea este pretutindenea, dar si fericirea de asemenea. Voltaire 5. Ferice de noi ca nu suntem prea fericiți. Voltaire 6. Secretul de a fi nefericit consta in a avea ragazul necesar pentru a-ti bate capul sa vezi daca esti fericit sau nu. Leacul consta in ocupatie, caci ocupatia inseamna preocupare; iar omul preocupat nu este nici fericit nici nefericit, ci pur si simplu viu si activ, ceea ce este mai placut decat orice fericire pana ce te-ai saturat de ea. George Bernard Shaw 7. Daca s-ar sadi casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare. Jules Renard 8. E un lucru atat de obisnuit pentru un om sa nu fie fericit si atat de important faptul ca tot ce e un bine e cumparat cu mii de necazuri, incat o treaba care se face usor devine suspecta. Jean de la Bruyere 9. Fiecare are in mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia bruta, careia vrea sa-i dea o forma. Goethe 10. Fericirea a inghitit mai multe poezii decat a facut sa tasneasca nefericirea. Balzac Psiholog, logoped, psihoterapeut Oradea Simona Hint tel:0740054037

Cum ne invatam copiii sa faca diferanta intre durerea fizica si durere emotionala?

Copiii nostri plâng deseori de dureri, și este dificil să știm dacă există motive de îngrijorare.Cauza dureri poate fi : simptome somatice sau simptome psihosomatice. Simptomele fizice sau somatice reprezinta o conditie medicala generala , iar simptomele psihosomatice reflecta starea psihica a noastra manifestandu-se prin durere somatica sau fizica. Manifestarile simptomele psihosomatice la copii sunt asemanatoare cu cele fizice, sub forma de durere care au loc în organism. Câteva exemple comune sunt: dureri de cap, dureri de stomac, disconfort gastro-intestinal, lipsa poftei de mancare, insomnie, mictiune frecventa etc Copii cu tulburari psihosomatice sunt evaluati din punct de vedere medical , iar in urma investigatiilor medicale, le este confirmat, " din punct de vedere medical copilul este clinic sanatos" Din păcate, părinții, de obicei, încearcă să evalueze problemele medicale și să ia o decizie bazată pe un spectru fizic, excluzand o posibiba tulburare psihosomatica.Cu toate acestea, copiii care au probleme emoționale și comportamentale manifesta acelasi simptome,dar sunt de multe ori ignorate. Cu toate acestea, în cazul în care aceste probleme medicale sunt nefondate-lipsa unui diagnostic: „ Copilul dv este din punct de vedere clinic sanatos”,ne putem pune un semn de intrebare :”Oare nu sunt tulburari psihosomatice?”, Copiii nu au capacitatea de a-și exprima verbal sentimentele și emoțiile lor până la 11 sau 12 de ani. Prin urmare, atunci când se simt efectele unei emoție intern și nu se poate identifica ca o problemă fizică a lor,ci mai degraba ca o exprimare a emotiilor traite sub forma de durere: Ex: dureri de cap, burta, stari de voma, mictiuni frecvente, diaree, Ca adulti, atunci cand simtim "fluturi in stomac", noi știm ce înseamnă aceasta senzație. Putem face diferenta intre durere fizica si emotionala. Pentru un copil, acesta este diferit și incomod și se simte similar cu o durere de stomac din cauza gripei. Prin urmare, în orice moment un copil se simte nervos, "mă doare burtica" este un răspuns valabil. Cum putem ajuta copiii noștri să înțeleagă ce sunt cu aceste simptome, care este diferenta intre ele?. Ca si parinte trebuie sa fim atentii la alte indicii ale copiilor. Cum plange? Cand plange? , care este conjunctura in care plange, se întâmplă în mod constant în anumite locuri sau anumite evenimente specifice (școală, vizită , gradinita etc)? De asemenea, puteți observa un ton al vocii sau schimbarea expresiei faciale asociate cu plânsul (furia, frica, tristete, etc)? De aceea este foarte important sa dezvoltam copiilor nostri si vocabularul emotional, Multi copii de varsta prescolara si scolara raspund la intrebarea: "Cum te-ai simtit?" cu raspunsuri de genul "Rau" sau "Bine". Aceste raspunsuri sunt un indicator al saraciei vocabularului referitor la emotii. Este foarte important ca dvs., parintii, sa discutati cu copiii dvs. despre felul in care se simt intr-o anumita situatie sau despre emotiile pe care le-au experientiat pe parcursul zilei. Suparare, mirare, enervare, furie, bucurie, entuziasm, frica, spaima, ingrijorare, uimire sunt termeni care trebuie sa existe in vocabularul copiilor astfel incat ei sa poata exprima cat mai adecvat ceea ce simt. Puteti discuta cu copiii despre durerea emotionala si despre durerea fizica, ajutandu-i pe copii sa faca diferenta intre acestea. De asemenea, puteti vorbi despre diverse situatii in care persoane diferite traiesc emotii diferite desi sunt confruntate cu acceasi situatie (de ex. cand Ionel il loveste pe Adi, Ionel poate simti furie, Adi poate simti frica, parintii lui Ionel ingrijorare si nemultumire iar parintii lui Adi pot simti mila si indignare). De asemenea, v-ati putea reintoarce la joc, alaturi de copilul dvs.: sa identificati impreuna emotiile unui personaj din poveste, sa cautati in reviste oameni care exprima o anumita emotie, sa mimati trairea unor emotii, sa identificati aspecte paraverbale (tonul vocii), nonverbale (expresia intiparita pe fata) si posturale (pozitia corpului) ale diverselor emotii. Este foarte important pentru copii sa-si poata identifica singuri propriile emotii, aceasta ducand la o mai buna exprimare a ceea ce simt emotional si fizic. Daca simptomele psihosomatice persista apelati la specialisti:Psiholog , logoped psihoterapeut Simona Hint Oradea tel 0740054037

Cum ajutam copii sa treaca peste divort?

Un climat familial in care apar anumite disensiuni intre parinti, certuri, neintelegeri sau in care se instaleaza tacere, sugerand aparitia unei rupturi, este perceput de catre copil ca o traire de angoasa si anxietate, ca o teama a unui potential pericol. Ca urmare, desi parintii evita sa aduca problemele lor in fata copilului, incearca sa ii ascunda aceste situatii, nu ii spun ce se intampla, copilul resimte din plin tensiunea si atmosfera incarcata din familie.Tensiunea din fata unui divort al parintilor nu se transmite numai prin cuvinte, ci este adesea perceputa ca gesturi, ca schimbari ce apar in viata de pana atunci a familiei, ca disparitie a unor ritualuri cotidiene, ca dispozitie si reactii ale membrilor familiei. Copiii sunt foarte atenti si sensibili la toate aceste schimbari care apar si adesea ne surprind cu exactitatea observatiilor lor privind starea unuia dintre parinti. Iata care sunt cele mai pregnante si intense efecte ale divortului asupra copiilor: Confuzia A sti ca se intampla ceva, dar sa nu iti spuna nimeni exact despre ce e vorba, sperand ca o sa te prinzi singur pe parcurs poate fi extrem de ambiguu si de greu de suportat. Pentru copil, a afla devine o preocupare si in lipsa unor informatii certe, isi va construi propriul scenariu cu privire la motivul pentru care in familia lui se produce o schimbare, au loc conflicte, unul din parinti se muta de acasa sau se muta in alta camera din casa. Vinovatia Atunci cand asista la discutii aprinse sau cand simt ca ceva nu este in regula intre parintii lor, copiii isi atribuie in dese randuri vinovatia, considerandu-se chiar el motivul pentru care se intampla acest lucru, chiar daca in realitate nu este adevarat. Se gandesc ca au fost “rai”, ca nu s-au comportat cum trebuie, ca au dezamagit sau ca parintii s-au suparat pe ei. Un moment extrem de dificil este acela in care copilul va fi pus sa aleaga intre cei doi parinti. Oricate argumente i s-ar da in favorarea unuia sau altuia, el nu poate imparti dragostea lui in doua si nu se poate imparti intre cei doi. Incertitudinea Familia este garantul stabilitatii si securitatii copilului. In momentul in care au loc schimbari, intregul univers al copilului se clatina si uneori ii este dificil sa integreze aceste schimbari. Exista o serie de schimbari care il vor induce in eroare: • unul din parinti nu va mai locui permanent cu el; • se vor muta in alta casa; • poate fi mutat la o alta scoala; • se poate muta in alt oras; • va avea alti prieteni; • va avea alti colegi; • poate aparea un partener nou in viata parintelui cu care locuieste etc. Furia Expresie a suferintei si neputintei, furia apare ca singura modalitate de manifestare si de descarcare a trairilor si sentimentelor amestecate. Ea ppoate fi indreptata catre: • ambii parinti; • catre parintele considerat “vinovat”; • poate fi deplasata catre membrii ai familiei (bunici, veri, frati); • sau din afara familiei (prieteni, colegi, educatoare, persoane straine). Tristetea Tristetea este o alta expresie a suferintei copilului, tristetea poate lua diferite forme: • o retragere a copilului din social; • lipsa de a mai participa; • de a se mai implica; • apatie; • plans facil; • o crestere a sensibilitatii si iritabilitatii; • o scadere a rezultatelor scolare; • aparitia unor imbolnaviri repetate sau stari de rau care nu au o cauza medicala, dar care pot fi puse in legatura cu climatul familial. Abandonul Plecarea unuia dintre parinti, disparitia lui din planul cotidian, din activitatile de zi cu zi facute impreuna, din obiceiurile intemeiate in timp confera copilului trairea starii de abandon. Ceea ce simte el este ca parintele pleaca definitiv, ca il va parasi pentru totdeauna, ca si cum ar fi murit, ca nu se va mai intoarce niciodata. Refuzul Incapacitatea de a accepta separarea este insotita adesea de refuzul copilului de a accepta ceea ce se intampla si de a se adapta noii realitati. Astfel, se comporta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, vorbeste despre parinti ca si cum nu ar fi divortati, pastreaza la nivel de fantasma o familie asa cum si-a dorit-o el si o imagine ideala a parintilor care nu s-au separat. Pot aparea eforturi de a impaca cei doi parinti, opozitii si proteste vehemente cu privire la aparitia unor noi parteneri in viata parintilor. Agresivitatea Manifestarile violente ale copilului pot aparea atat in raport cu ceilalti, cat si in raport cu propria persoana.Copilul poate vorbi urat, poate lovi, strica sau se poate lovi in incercarea de a pune in act tensiunea si teama pe care o resimte. Agresivitatea este unul din primele simptome ale unui climat tensionat sau conflictual si una din primele modalitati ale copilului de a-si exprima suferinta. Cum ajutam copiii sa treaca peste divort? Este importanta pregatirea copilului pentru ceea ce urmeaza sa se intample. A-i comunica cum stau lucrurile, in ce situatie se afla relatia parintilor sai, ce hotarare au luat, de ce procedeaza asa o modalitate de a fi langa el si de a reduce posibilitatea aparitiei confuziei si scenariilor pe care si le va face in mintea lui. De asemenea, si a afla care este parerea lui si cum simte el ceea ce se intampla sunt lucruri esentiale pe care trebuie sa le faci pentru a fi alaturi de copil si a-l ajuta sa treaca mai usor peste. Iata lista de nevoi ale unui copil: – are nevoie de ambii parinti linga el, fiti siguri ca acesta primeste scrisori, telefoane, vizite dese de la celalalt parinte; cind acesta nu se implica in cresterea lui sau nu ii este permisa implicarea copilul se simte neimportant si neiubit cu adevarat – nu va certati in fata lui, incercati sa va intelegeti de dragul lui; ramineti la un acord comun fata de activitatile care implica copilul, cind va certati acesta simte ca a gresit cu ceva, ca el este vinovat – vrea dragoste de la amindoi si sa fie bucuros cit timp sta cu fiecare dintre voi; nu fiti gelos pe timpul petrecut cu celalalt parinte sau suparat cind copilul sta cu dumneavoastra; acesta va simti ca trebuie sa ia partea cuiva si sa iubeasca mai mult un parinte fata de celalalt – comunicati direct cu celalalt parinte, nu transformati copilul in mesager dintr-o parte in alta – cind vorbiti cu acesta despre celalalt parinte, spuneti doar lucruri dragute sau nu spuneti nimic; cind sunteti rautacios copilul crede ca trebuie sa va tina partea. Ce sa spuneti copilului: Cind vine vorba sa discutati cu copilul despre divort, multi parinti nu stiu ce sa spuna. Faceti discutia mai usoara pentru dumneavoastra si copil pregatindu-va inainte. Daca puteti anticipa intrebarile, ocupati-va de propriile frici din timp si planificati atent ce veti spune. Incercati sa abordati un ton empatic. Dati copilului o explicatie sincera dar si prietenoasa. Spuneti adevarul: Copiii dumneavoastra au tot dreptul sa srie de ce divortati, dar raspunsurile detaliate si lungi ii pot face confuzi. Alegeti ceva simplu si sincer cum ar fi: “Nu ne mai putem intelege”. Trebuie sa reamintiti copilului ca parintii si copiii nu se inteleg intotdeauna, dar nu vor inceta sa se iubeasca. Spuneti: “Te iubesc”: Cit de simplu ar suna, daca copilul va sti ca dragostea pentru el nu s-a schimbat va putea depasi mai bine separarea. Spuneti-le ca inca tineti la ei si ii veti ajuta in toate problemele. Evitati sa da-ti vina pe partener: Este important sa fiti sincer cu copiii, dar fara a fi critic la adresa celuilalt. Acest lucru poate fi dificil cind au existat evenimente dureroase, cum este infidelitatea, dar putina cu diplomatie puteti evita sa va jucati de-a vinovatul. Cita informatie sa impartasiti: In general copiii mici au nevoie de mai putine detalii, trebuie sa alegeti cit de mult sa ii spuneti. Ginditi-va bine cum il vor afecta anumite informatii. Spuneti copiilor despre modificarile din viata lor, scoala, activitati dar nu ii coplesiti cu detalii. Indiferent cit de mult sau putin decideti sa spuneti copiilor, amintiti-va ca informatiile trebuie sa fie adevarate. Ajutati-va copilul sa-si exprime emotiile: Ascultati ceea ce simte copilul. Indepartati-i temerile, neintelegerile si aratati-i dragoste neconditionata. Copilul trebuie sa stie ca dragostea voastra este neconditionata. Ajutati-i sa gaseasca cuvinte pentru emotiile lor. Este normal ca acestia sa gaseasca dificil sa-si exprime sentimentele. Lasati-i sa stie ca indiferent ce vor spune este OK. Daca nu vor impartasi aceste emotii cu dumneavoastra in timp le vor face fata mai greu. Clarificati neintelegerile: Multi copii cred ca este cumva vina lor pentru divort, poate certurile cu parintii, notele rele sau problemele lor. Repetati de ce ati ales sa divortati. Copiii par sa inteleaga intr-o zi si in urmatoarea sa fie nesiguri. Fiti rabdatori cu ei si reasigurati-i de cite ori este nevoie ca ambii parinti vor continua sa il iubeasca si ca nu sunt responsabili pentru divort. Aratati dragoste copilului: Copiii au o capacitate remarcabila de a se vindeca atunci cind au sustinerea si dragostea de care au nevoie. Cuvintele, actiunile si capacitatea de a ramine constant sunt importante in viata copilului. Spuneti copilului ca, indiferent de circumstantele fizice ale familiei, acestia vor continua sa aiba relatii sanatoase si iubitoare cu ambii parinti. Apropierea fizica sub forma imbratisarilor, batailor pe umar sau simpla proximitate au o putere uimitoare de a reasigura copilul de dragostea dumneavoastra. Confortul rutinelor: Beneficiul programelor si a organizarii este bine cunoscut pentru copiii mici, iar multi parinti nu realizeaza ca si cei mai mari apreciaza rutina. Copiii se simt in siguranta cind stiu ce ii asteapta. Stiind asta chiar si cind schimba casa, ora mesei este urmata de un dus si apoi temele, de exemplu, linistind mintea copilului. Mentinerea rutinei inseamna si continuarea regulilor, premiilor si a disciplinei. Rezistati tentatiei de a alinta copiii in timpul divortului permitindu-le sa incalce regulile. Intelegeti-va cu fostul partener: Conflictele intre parinti – separati sau nu – pot fi foarte daunatoare pentru copii. Evitati sa puneti copilul in mijlocul certii sau sa il faceti sa creada ca trebuie sa aleaga pe unul dintre voi. Nu va certati in fata lui, chiar daca este la telefon, evitati sa discutati despre obiceiurile urite ale fostului cu copilul. Nu permiteti copilului sa devina confidentii adultilor: In timp ce copiii sunt motivati sa-si faca parintii sa se simta bine in timpul divortului, nu sunt indeajuns de maturi totusi sa joace un astfel de rol. Parintii care gresesc si se destainuiesc copiilor ii pot usor coplesi lasindu-le sentimente de anxietate, furie, depresie, lipsa controlului si imposibilitatea de a discuta despre aceste sentimente pentru a nu-si supara mai mult parintii. Parintii suparati trebuie sa-si gaseaca confidenti adulti adecvati (terapeuti, prieteni, familie). Iluzia reimpacarii: Copiii vor crede mereu ca pot sa va reimpace. Vor incerca chiar sa faca acest lucru posibil. Vor incerca sa fie foarte cuminti, sa ia note mari, sa respecte regulile pentru a fi o familie din nou. Vor manipula situatiile pentru ca cei doi parinti sa se intilneasca si sa discute. Vor sabota noua relatie. Dumneavoastra si celalalt parinte trebuie sa luati aceasta responsabilitate imaginata de pe umerii copiilor. Va trebui sa explicate de multe, multe ori ca divortul este permanent. Nu va folositi copii drept spioni: Vreti sa stiti ceva despre fostul partener, descoperiti singur. Cerind unui copil sa spioneze il pune pe acesta in mijloc si dezvolta sentimente de responsabilitate pentru starea de bine a parintelui. Nu restrictionati vizitele pentru a-l pedepsi pe celalalt parinte: Un copil trebuie sa aiba contacte regulate cu ambii parinti. Durerea pe care o simte din cauza absentei unui parinte nu se merita pentru a va satisfice dorinta de razbunare. Santajul copiilor: Frecvent copiii vor ameninta sau santaja sentimental parintii pentru a reuni. “Am sa fug de acasa” sau “Te urasc pentru toata viata”. Trebuie sa discutati serios cu copiii. Reactiile normale ale copilului la separari si divort: Unii copiii trec prin divort cu relativ putine probleme, in timp ce cu altii este mai dificil. Este normal pentru copil sa simta nenumarate emotii, dar timpul, dragoastea si reasigurarea ar trebui sa-l ajute sa se vindece. Daca copilul ramine coplesit ati putea avea nevoie de ajutor profesional. Psiholog, logoped, psihoterapeut Simona Hint Oradea tel 0740054037

Crizele emotionale- tipetele in public, 15 sfaturi utile

Una dintre problemele cu care se confrunta parintii este gestionarea crizelor emotionale. Toti trecem, de-a lungul vietii, prin crize emotionale, dar copiii sunt cei care au nevoie de cel mai mult sprijin in gestionarea acestora. Mai cu seama la copiii mici, exista momente cand parintii intampina greutati in rezolvarea acestora. Motivul este imposibilitatea copilului de a isi exprima clar emotiile, dorintele. De exemplu, la copiii de pana la 3 ani, aceste crize emotionale au o manifestare violenta, plans cu tipete, lovituri de pumni, dat din picioare. De ce asa? Deoarece copilul mic descopera acum realitatea din jurul lui. Apar dorintele, iar atunci cand raspunsul parintilor este negativ, apar si reactiile copiilor. De fapt, aceste crize emotionale fac parte integranta din dezvoltarea emotionala. Acesta este modul prin care invata ca nu tot ceea ce doreste se poate si realiza. O explicatie expusa cu calm, rabdare si consecventa poate invata copilul care este diferenta dintre lucrurile ce ii sunt permise si cele care ii sunt interzise. Claritatea si fermitatea explicarii motivelor pentru care nu are voie sa faca acel lucru este un factor important in reusita, intareste relatia copil – parinte si il va ajuta ca pe viitor sa isi exprime emotiile intr-un mod diferit. A nu ceda poate fi cheia succesului in aceste exprimari emotionale. Copilul va intelege in final ca oricat de puternica si de violenta ar fi manifestarea, daca acel lucru nu ii este permis, nu va trebui sa il faca. De exemplu, cea mai banala activitate, cumpararea unei jucarii, poate starni o avalansa de emotii. Cum il invatam sa reactioneze? Dupa alegerea jucariei dorite, fapt ce starneste emotii pozitive, este nevoie de explicatii pentru a il convinge sa se comporte frumos cu acea jucarie, precum “nu tragem de par papusa, pentru ca o doare” sau “nu stricam masina, trantind-o, petru ca se strica motorul”. Atunci cand jucaria aleasa nu poate fi cumparata din diferite motive, iar copilul reactioneaza prin emotii negative, tot explicatia si calmul sunt cele care ne scot din impas. Expunerea motivelor, dar mai ales speranta ca va veni un moment cand va exista posibilitatea cumpararii acelei jucarii, de exemplu de ziua lui, aplaneaza exprimarea negativa a emotiilor. Cateva sfaturi utile: 1. In crizele emotionale (de tantrum, cum se numeste in termeni de specialitate), copilul este coplesit de emotie. Teama, respingerea lui de catre altii si intreruperile bruste pot fi conditii pentru starnirea unor astfel de valuri emotionale. 2. O poveste sau un film cu un monstru infricosator vazut dupa-amiaza il poate conduce spre o stare emotionala instabila pe care, chiar daca nu o manifesta imediat, la prima ocazie care va adauga “picatura emotionala”, se va manifesta – foarte posibil – sub forma acestei crize in care copilul nu se mai poate controla. 3. Cand este in plina criza de tantrum, daca iesi din incapere lasandu-l acolo singur, nu faci decat sa-i inrautatesti situatia emotionala: simte ca este abandonat. Furtuna emotionala il sperie si are nevoie sa te stie alaturi. Daca nu se manifesta prea violent, ia-l in brate si tine-l la piept. Exista sansa sa simta confortul imbratisarii tale si sa se linisteasca repede. 4. Indiferent cat dureaza criza, nu-i cere ce nu-ti poate da in acele momente. Nu negocia in timp ce tipa, urla, plange si este, in mod fundamental, speriat. 5. Incearca sa nu te lasi purtata de grija pentru ceea ce spun ceilalti. Daca sunt sau au fost parinti, vor intelege. Nu ei sunt acum importanti. Totul este ca tu sa te stapanesti. 6. Daca se ajunge ca in criza sa loveasca pe altii din jur, sa arunce cu lucruri, pur si simplu ia-l de acolo, iesiti in afara spatiului unde are loc criza. Stai cu el pana se linisteste. Vorbeste cu el dupa. Cand veti discuta, tine-l aproape de tine si fa-l sa inteleaga ce s-a intamplat: recunoaste-i frustrarea, incurajeaza-l sa-ti vorbeasca alta data cand simte ca nu mai poate face fata. 7. Incearca sa anticipezi situatiile care pot provoca crize emotionale. Incearca sa-ti dai seama ce anume il aduce la marginea crizei: daca, de exemplu, descoperi ca il da peste cap trecerea brusca de la o activitate la alta, da-i mai mult tip intre schimbari. Spune-i din vreme ca urmeaza in cateva minute sa plecati din parc acasa sau ca urmeaza in cateva minute cina si va trebui sa intrerupa in curand jocul! 8. Inainte de a-i spune “nu”, incearca sa te opresti, sa vezi daca nu poti sa eviti negatia prin oferirea unei alegeri, prin oferirea unei explicatii. In fond, daca mai stati cateva minute in parc dandu-i sansa sa termite jocul inceput, dar cu conditia sa manance tot la cina, nu sunteti amandoi mai castigati? 9. Atentie la posibilele cauze legate de stresul prea mare sau de lunga durata. Poate familia a trecut printr-o perioada foarte agitata si obositoare. Poate exista tensiuni intre tine si sotul tau. 10. Daca cel mic trece prin crize in fiecare zi, este momentul sa cauti un ajutor de specialitate; poate fi vorba despre o situatie psihologica sau chiar somatica responsabila de aceste crize emotionale extreme. 11. Pentru a-i putea cere ca treptat sa invete sa-si controleze emotiile si reactiile, invata sa ti le controlezi si tu pe ale tale, sa nu-ti manifesti nervii necontrolat in fata lui. Chiar daca este mic si “nu stie”, vede! 12. De fiecare data cand se poarta agresiv sau brutal, dar fara sa fie in criza tip tantrum, poti introduce o consecinta neplacuta: “Nu mai vorbi urat. Pentru ca ai folosit cuvinte urate, in seara asta nu te mai uiti la desenele animate!” 13. Inainte de a iesi in oras, la cumparaturi sau intr-o vizita, spune-i clar ce astepti de la el: fixeaza regulile jocului dinainte! Si nu uita sa le respecti si tu. 14. In plina criza de tantrum, nu poti “disciplina”, nu poti “discuta problema”; incearca sa iesiti amandoi din situatie mai intai! 15. Daca crizele de furie si nervii continua si copilul este din ce in ce mai tensionat si plin de agresivitate si furie, apeleaza la un specialist. Psiholog, psihoterapeut, logoped Simona Hint tel: 0740054037 Oradea.

CUM STAPANIM UN COPIL FURIOS, CRIZELE DE ISTERIE

Daca esti parinte, sunt ceva posibilitati sa te fi confruntat si tu cu asemenea situatii, chiar si daca ai un copil de varsta mai mica. De ce oare de cele mai multe ori ajungem sa avem meciuri de tipete cu copiii nostri sau, mai rau, sa nu stim cum sa procedam mai bine, atunci cand apare o izbucnire nervoasa si furioasa a copilului?

Felul in care gestionezi acele cateva minute cand izbucneste un conflict intre tine si copilul tau sunt decisive nu doar pentru ce va urma, dar si pentru educarea lui si pentru relatia voastra.

Afla de la specialistii empoweringparents.com care sunt cele 10 reguli cu ajutorul carora te poti descurca sa stapanesti copilul furios (si, evident, irational in timp ce este furios) chiar in acele clipe de criza.

1. Nu tipa la copil atunci cand el e furios
De multe ori parintii reactioneaza la o criza de nervi a copilului, tipand si ei la el si pierzandu-si la randul lor cumpatul. Dar aceasta reactie iti va intensifica sentimentul ca ai pierdut de tot controlul situatiei si al copilului. Cel mai bun lucru pe care il poti face in timpul unei crize este sa ramai calm. Gandeste-te asa: este ca la un accident de masina – daca te dai jos din masina si incepi sa acuzi celalalt sofer ca el a fost de vina, tipi si esti agresiv, cu siguranta vei mentine starea tensionata si conflictuala care nu va duce la nimic bun. In schimb, daca incerci sa ramai calm, sunt mari sanse ca si celalalt sofer sa se relaxeze si sa devina rezonabil. Asadar, oricat de enervat esti ca parinte, oricat de lipsit de respect ti se pare ce spune si ce face copilul in clipele acelea, nu provoca si mai mult copilul la furie. Este exact ca si cum pui paie pe un foc deja puternic.

2. Nu incerca sa discuti rational cu un copil care este in mijlocul unei crize de nervi, isterie sau furie

Multi parinti prefera sa caute o cale rationala de a discuta cu copilul furios, tocmai pentru a-l face sa vada ca furia sa este complet irationala si eronata. Pana la urma, noi ca adulti ne rezolvam multe situatii tensionate apeland la logica si ratiune. Insa aceasta este intotdeauna o provocare cand aplici acest lucru unui copil, pentru ca el nu are aceeasi capacitate de a se opri din furie si de a rationa asa cum facem noi. Asadar, cand ai de-a face cu copilul furios, trebuie sa abandonezi abordarea din coltul tau confortabil, rational, din care ii spui, de exemplu: „Care este logica pentru care te infurii pe mine acum? Doar tu esti cel care ti-ai uitat la scoala caietul de teme”. Nu vei obtine decat o intensificare a furiei lui. Va fi nevoie sa aplici alte tehnici. Astepti pana cand se calmeaza si dupa aceea abia discuti cu el.

3. Trebuie sa fii atent la reactiile tale fizice

Este important sa iti urmaresti reactiile fizice pentru ca e firesc ca si corpul tau sa reactioneze nervos gandindu-se „Fir-ar sa fie, sunt in prezenta cuiva foarte furios, iar asta ma indispune”. Vei simti cum inima iti bate mai repede din cauza nivelului crescut al adrenalinei. Desi este dificil, smecheria este actionezi cumva impotriva acestei reactii si sa ramai calm. Tine minte, in clipe ca astea tu iti inveti copilul cum sa se descurce cand are nervi si cum sa ii stapaneasca. Daca ramai calm nu cresti tensiunea intre voi si poti ramane si cu stapanirea de sine necesara pentru a-ti ajuta copilul sa fie atent doar la propriile sale trairi, fara sa mai tina cont si de tine si emotiile tale. Cand tu nu reactionezi cu calm, copilul va depune un efort dublu ca sa te domine cu nervii si istericalele lui, astfel captandu-ti atentia in ciuda propriilor tai nervi, adica ceea ce el urmareste. Asadar, este important sa citesti si sa inveti aceste cateva tehnici de parenting ca sa stapanesti bine si rapid aceste crize furioase ale copilului.

4. Evita cat poti sa iti lovesti copilul

Deseori parintii se plang ca si-au pierdut cumpatul si au batut copilul isteric si furios. Un tata a intervenit atunci cand fiul sau adolescent a fost extrem de obraznic cu mama lui si scandalul a escaladat intre ei trei. Tatal si-a lovit fiul, fiul nu mai vroia sa vorbeasca cu tatal lui pentru ca astepta scuzele acestuia, iar tatal considera ca fiul este de vina si ca autoritatea sa va avea de suferit daca ajunge sa isi ceara el scuze. In asemenea cazuri, specialistii sfatuiesc parintele sa spuna: „Mi-am pierdut controlul si am gresit sa dau in tine. Imi cer scuze”. Atat si punct. Astfel iti inveti copilul cum sa isi asume responsabilitatea faptelor sale si cum sa ceara scuze sincer. Nu iti face griji, vei avea destule alte ocazii sa discuti cu copilul la rece despre faptul ca e gura mare sau ca te infrunta. Dar este important sa ii dai un bun exemplu si sa iti asumi rolul intr-un conflict cu el. Daca tu dai in el la cearta, il inveti ca asa se procedeaza cand te certi cu cineva: recurgi la violenta fizica.

5. Abordeaza diferit copiii foarte mici cand sunt furiosi

Daca copilul tau mic (de la 18 luni la 4 ani) este in mijlocul unei crize de furie si isterie, trebuie sa te indepartezi incet de el ca sa il lasi singur, dar totusi nu trebuie sa il izolezi complet. Cand copilul mic este suparat, trebuie sa il ajuti sa invete ca el insusi are un rol important in a se calma singur. Poti sa ii spui: „Tare as vrea sa pot sa te ajut sa te calmezi. Intinde-te pe canapea un pic”. Ajuta-l sa se calmeze singur pana isi regaseste din nou controlul. Facand astfel, ii ceri sa fie atent la propria persoana in timpul nervilor. Decat sa ii spui „Stai aici singur 10 minute!” este mai constructiv sa ii spui „Cand te simti mai bine si nu mai esti suparat, poti sa vii si tu aici cu noi, sa fim impreuna”. Din nou, este valabila aceeasi regula: cand e nervos, chiar daca este mic, nu il agita si mai tare varsandu-ti si tu nervii pe el

6. Nu face o scena in fata lui

Unii parinti se dau in spectacol cand copiii lor fac crize de nervi si sunt furiosi pe ei. Parintele este coplesit emotional si devine paralizat de indecizia sa. Daca esti tipul asta de parinte, vei descoperi in timp ca ai parte de scene de furie din partea copilului special ca sa obtina reactia ta. Te va provoca, va spune ceva obraznic inadins ca sa te faca sa reactionezi. Rolul tau e sa iti dai seama si sa nu reactionezi, nu ceda, nu te enerva, ignora-l.

De regula, parintii au tendinta sa renegocieze cu copilul in aceste situatii. Multi au dificultati in a-si gestiona propriile emotii, asa ca nu stiu cum sa fie un bun sustinator si educator pentru copilul lor in aceste clipe. Insa daca cedezi si renegociezi in aceste momente, il inveti pe copil ca crizele de furie dau rezultate. In schimb, lasa-l sa se calmeze si incearca sa il indrumi sa isi descopere singur modalitatea de a nu se mai enerva altadata. Trebuie sa faci o alegere constienta de a nu intra in conflict. Ii spui: „Eu nu am de gand sa ma cert cu tine sau sa renegociez nimic. Discutam dupa ce te calmezi”.

7. Pedepseste-i purtarea gresita, nu furia

Cand copilul este furios, incepe sa urle si isi pierde cumpatul, asigura-te ca il pedepsesti pentru comportamentului sau, nu pentru emotiile sale. De exemplu, daca copilul spune un cuvant jignitor in timpul crizei, pedepseste-l cum apreciezi pentru incalcarea regulii de a nu vorbi urat. Dar daca copilul tipa furios in camera lui, de exemplu, ca viata nu e dreapta, nu e cazul sa il pedepsesti. Nu poti interzice manifestarea nervoasa a perceptiei lui de nedreptate a vietii. Copiii se enerveaza exact ca si noi si au nevoie sa stie ca poate fi un loc sigur unde sa se poata duce sa tipe ca sa se descarce. Cata vreme nu incalca regulile stabilite, e permis sa le dai voie sa aiba si ei momentele lor de furie. In fond, sunt multe intamplari ale vietii lor de copii pe care ei le digera cu greu si care ii impiedica sa faca ce vor ei sa faca.

8. Nu aplica pedepse severe

Daca dai pedepse dure la furie este o cauza pierduta si nu obtii nimic bun. Sa spunem ca iarasi copilul este furios. Tipa, te acuza ca esti rea, nedreapta. Tu ii tot spui: „Daca nu te potolesti, nu ai voie afaradoua saptamani. Pana acum sunt 2 saptamani, dar daca continui prelungesc la o luna!! Tot mai continui??”. Cu cat incerci mai mult sa il pedepsesti ca sa il fortezi sa se opreasca si sa se calmeze, cu atat este mai rau.

Ce se intampla de fapt este ca parintele isi pierde controlul emotional. Sigur ca este dificil sa tolerezi supararile nedrepte ale copilului tau impotriva ta, nimanui nu ii place. Dar cel mai important este sa te intrebi: „Ce vreaueu de fapt sa invete copilul?”. Iar raspunsulprobabil ca este „Vreau ca el sa invete sa nu starneasca un scandal ori de cate ori trebuie sa faca ceva ce nu ii convine. Vreau sa invete ca atunci cand totusi se enerveaza, exista modalitati de a iesi singur din aceasta stare.”. Cel mai rau lucru pe care il poti face este sa i te alaturi la nervi. Pedepsele dure care par nesfarsite nu sunt eficiente si oricum il vor enerva si mai mult pe moment.

9. Ia o pauza

Cand doi adulti se cearta, de regula ei prefera sa se izoleze unul de celalalt ca sa calmeze si sa evite sa isi deterioreze relatia. Apoi reiaudiscutia cand se mai linistesc. Aceasta tehnica functioneaza si in relatia cu copilul tau, dar parintii nu se gandesc la ea pentru ca ei mereu cred ca trebuie sa aiba controlul asupra copilului, sa il domine si sa il faca sa ii asculte inclusiv la cererea de a se calma la comanda. Dar tine minte, cand cineva este furios, fie el copil sau adult, nu poti discuta cu el rational, nu il poti grabi si nu ii poti impune sa se calmeze pentru ca asa vrei tu. Concluzia este ca, daca ramai acolo, in mijlocul furiei, si va agitati unul pe altul cu vorbe grele, cu acuze, cu limbajul corporal specific oamenilor suparati, nu vei obtine decat un conflict si mai mare. Asa ca ia o pauza sirevino ca sa interactionezi cu copilul cand toata lumea este calma.

10. Cand esti nervos, da raspunsuri care pot servi drept model pentru copil

Parintii trebuie sa mai incerce si sa isi asume rolul de model in a se descurca cu propriile lor furii in fata copilului. Iata cum, de exemplu, poti spune: „Incep sa devin frustrat, voi lua o pauza din discutia aceasta”. Sau „Nu iti pot vorbi acum, trebuie sa ma calmez”. Sau „Sunt asa de suparat, incat voi astepta pana cand ma voi calma. O sa ma intorc si vorbim mai tarziu”.

Nu este o slabiciune sa admiti ca esti furios si ca ai nevoie de timp sa te calmezi. De fapt, ai nevoie de multa putere ca sa spui aceste cuvinte cu voce tare in fata copilului. Nu uita, predai copilului lectia „cum sa imi gestionez propria furie” si, de fapt, exact asta are nevoie copilul sa invete! Psiholog, logoped, psihoterapeut Simona Hint, tel 0740054037, Oradea

Cum sa va ajutati copilul sa-si depaseasca frica de intuneric

Fricile sunt o parte naturala din copilarie, desi pot fi frustrante pentru copii si parinti. In timp ce noile frici pot parea pentru parinti ca o regresie, acestea sunt de fapt un semn a cunoasterii lumii din jur. Copiii mici nu stiu ca lucrurile exista chiar daca nu le pot vedea, creierul lor nu este indeajuns de dezvoltat pentru a le fi frica de intuneric. Cind mai cresc observa ca intunericul acopera lucrurile care inca sunt acolo. Un copil de 2 ani de exemplu nu stie indeajuns de multe despre constanta obiectelor pentru a intelege ca lucrurile nu se dezvolta pur si simplu din intuneric daca nu erau deja acolo. Astfel isi pot imagina usor ca monstri pot fi in intuneric, chiar daca nu erau acolo cind a deschis lumina. Similar poate vedea umbre si le interpreta ca alte lucruri infricosatoare. Toate acestea sunt parte normala din dezvoltarea unui copil.

Iata citeva idei cum sa depasiti impreuna cu copilul frica de intuneric:
Ascultati:
Incurajati copilul sa discute despre fricile sale. Uneori, evitind sa vorbiti despre aceste frici pentru ca va ginditi ca veti agrava sau intretine problema nu este bine. Totusi, permitind copiilor sa-si exploreze fricile si sa vorbeasca despre ele este un pas important in intelegerea si depasirea lor. Chiar daca discutind despre frici nu le rezolva total, invata copiii un mod important de a face fata emotiilor nedorite. Poate ca copilul nu va fi dispus sa va spuna chiar tot ce crede despre intuneric, dar dorinta dumneavoastra de a-l asculta il invata ca frica sa nu este atit de inspaimintatoare.
Acceptati frica copilului:
Vorbiti cu copiii. Este greu sa va dati seama ce sa spuneti si ce sa nu spuneti unui copil despre frica. Suntem frecvent tentati sa ridem de frica de intuneric sau doar sa nu o bagam in seama, pentru ca stim ca nu exista nimic in intuneric de care sa ne fie frica. Desi este important sa lasam copiii sa stie ca noua nu ne este frica si ca nu vedem nici un monstru este la fel de important sa ne dam seama ca acestia simt frica. Este bine sa mergeti in camera copilului si sa ii aratati ca nu este nimic sub pat, dupa usa, in dulap. Acestia sunt in proces de invatare pentru a avea incredere in propriul mod de a vedea lumea pe care este bine sa-i aratam ca il respectam.
Sustineti psihologic copilul:
Chiar daca dumneavoastra si copilul va simtiti bine in fata noii independente gasite la aceasta virsta, este important sa oferiti sutinere copilului cind ii este frica. Va trebui sa mergeti la el in camera noaptea cind ii este frica, sa stati acolo un timp, sa il tineti in brate si sa vorbiti despre ce il inspaiminta.
Permiteti copilului sa faca o obsesie din frica lui:
Surprinzator, cei mai multi copii au tendinta de a-si depasi temerile. Ei pot vorbi despre acestea neincetat, pot pune intrebari mereu, pot cere sa asculte povestea infricosatoare in moduri repetate, pot incorpora lucrul care ii face sa se teama in jocurile lor. Uneori parintii devin ingrijorati de obsesia copilului pentru frica. De cele mai multe ori aceasta obsesie este o forma naturala de a o controla. Copiii pot fixa o anumita frica pentru mai multe saptamini, uneori pentru luni. Daca copilul dumneavoastra nu a facut nici o progresie fata de teama pentru mai multe luni este indicat sa cautati ajutor profesional.
Ajutati copilul sa-si dezvolte aptitudinile:
La fel de important ca si depasirea acestei frici speciale, aceasta experienta aduce oportunitatea de a va ajuta copilul sa-si practice aptitudinile care sa ii serveasca toata viata. Il puteti invata sa-si cerceteze frica, sa o exploreze, sa se expuna la aceasta si sa dezvolte strategii de a se ajuta sa se simta in siguranta. Cercetarea implica adunarea de informatii de la alti oameni sau cautarea prin camera pentru a vedea daca este ceva de speriat. Practicarea aceptarii intunericului implica jocuri precum fantoma cu cersaful prin camera in care fantoma este copilul iar lumina este deschisa. Dezvoltarea strategiilor il face sa se simta in siguranta - folosirea unei lampi de birou noaptea. Isi poate tine jucaria preferata in pat, in brate sau un animalut (pisica, catel) pentru a-l ajuta sa fie in siguranta.
Evitati povestile infricosatoare inainte de culcare:
Evitati sa spuneti copilului povesti cu monstri sau sa ii lasati la televizor la filme horror inainte de culcare. Acestea vor excita creierul copilului si vor fi o sursa de stres. Spuneti copilului o poveste frumoasa si stati cu el pina adoarme.
Lasati usa la dormitorul copilului si al dumneavoastra deschise pentru ca acesta sa nu se simta restrictionat. Psiholog, logoped, psihoterapeut Simona  Hint tel:0740054037

Comunicare in familie

Traim intr-o societate in care mediul conversational este tot mai sarac, cu toate auzim cuvantul "comunicare" la colt de strada, la birou, in autobuz etc. Il auzim in familie in replici de genul: "se intampla... daca nu exista comunicare", "eu si sotul nu mai comunicam". De ce? Din cauza ca ne urmarim propriile idei, din cauza calculatorului, din cauza televizorului, a radioului, prin care descoperim ca mult prea multi oameni isi petrec enorm de mult timp captand mesaje mecanice si care, nu-si gasesc timp sa faca schimb de mesaje ca niste fiinte vii, iubitoare si afectuoase cu membrii familiei. Daca mama si tata stau in fata calculatorului sau a televizorului, in medie, cam 7 ore pe zi, la care se adauga timpul in care luam masa, drumul la/de la serviciu, orele de somn, aproape ca nu ne mai ramane timp pentru vorbit. Cand si cum sa facem, sa ajungem sa intelegem cat de importante sunt intr-o familie aceste discutii, aceste schimburi de idei? Exista multe ocazii cand ambii parteneri isi petrec timpul impreuna (dimineata la cafea, inainte de culcare). O discutie cat de mica este extrem de importanta pentru sanatatea relatiei lor si pentru dezvoltarea echilibrata a copilului. In foarte multe cupluri problemele pot fi rezolvate si se poate impiedica o destramare a familiei prin conversatie, sa se vorbeasca despre ceea ce-l deranjeaza pe unul din membrii familiei: mama, tata sau copil. Ascultati ce are de spus, dezbateti problema, gasiti impreuna o solutie. Pentru a educa niste copii care sa reuseasca, parintii trebuie sa invete sa comunice intre ei si cu copiii lor. Nu astepta ca celalalt "sa-si dea seama" ca ceva nu este in ordine. Renuntati la ganduri de genul: "trebuia" sa vada ca nu ti-a placut ceva. Este mult mai simplu sa-i spui: "dragul meu, lasa-ma sa termin eu ce am inceput", in cazul unei pedepse sau o cearta a copilului. Daca mama vine si cearta copilul pentru o gresala, tatal sa nu intervina cu ceva contrar. Ex. O femeie care nu prea stapaneste foarte bine aceasta arta a comunicarii. Se poate cearta destul de des din cauza faptului ca sotul nu reuseste sa vada, sa observe lucruri care pentru ea au valoare. Ex de cearta in cazul in care pentru un gest al soacrei ei (principalul subiect de cearta in familia lor). Problema (soacra) s-a rezolvat, pentru moment. Saptamana urmatoare, de luni si pana miercuri si-a dat cu un alt parfum in fiecare zi. Ce credeti? Sotul nu a obsevat, bineinteles. Doar este barbat! De aici, alta cearta. I-am spus: "draga mea, nu era mai simplu sa-i spui ca ai facut acel gest pentru el, nu sa astepti ca el sa observe acest lucru?". Cand ajungea acasa de la serviciu si ai vazut ca nu are nici o reactie, ii spuneai: "Uite iubitule, pentru tine mi-am dat cu un parfum nou. Am facut acest lucru special pentru tine". Sunt foarte multe lucruri pe care femeia pune accent si pentru barbat sunt niste detalii pe care nu reuseste sa le ia in seama. Decat sa stai suparata ca el nu a vazut acea schimbare sau ca nu isi da seama ca tu iti doresti un anumit lucru, mai bine ii spui cat de mult ti-ar placea, cat de mult iti doresti acel ceva. Evitati pe cat posibil cuvintele "vreau", "trebuie" care pot fi inlocuite foarte bine cu "mi-ar face mare placere", "imi doresc mult", "ar fi necesar". Revenind la prezenta copilului in viata dumneavoastra, strecurati printre stirile de seara, emisiunea de maxima audienta sau alte seriale, si discutii, dialoguri care conteaza foarte mult in comunicarea dintre sot si sotie, mai ales cand este prezent si copilul. Atunci cand aceste discutii sunt vesele, afectuoase intre parinti si copilul se va simti in siguranta. Simte ca apartine unei familii iubitoare. Bineinteles, copiii trebuie inclusi si ei in conversatiile familiei. In felul acesta invata sa se descurce in lumea adultilor, devin mai vioi si-si construiesc un vocabular care le va dezvolta talentul de a conversa si de a se adapta in societate. Trebuie sa nu uitam ca totusi, copilul nu este un adult in miniatura. Un copil are interese propriei varstei si atentia lui este foarte redusa. Ceea ce este de o durata foarte scurta pentru un adult, poate fi o eternitate pentru copil. Deci, nu invitati copilul la conversatii lungi si plictisitoare. In acest secol al vitezei se intampla destul de des ca un copil de zece sau paisprezece ani sa intre in conversatie cu parintii lui si acestia sa raspunda doar cu "da" sau "nu", fara sa depuna nici cel mai mic efort pentru a intra in conversatie cu el, sa nu spun chiar sa-l ignore. Acesta este unul dintre cele mai sigure moduri de a determina copilul sa se simta mai bine in casa vecinului, la discutiile din fata blocului, sa intre intr-un anturaj nesanatos sau intr-o banda. Numitorul comun in toate relatile este nevoia fiecaruia de a se simti iubit si inteles. Discutile cu copiii se poarta in asa fel incat ei sa se simta niste membrii importanti ai familiei din punct de vedere al comunicarii. Acest lucru construieste si stabileste legaturi de care ne bucuram tot restul vietii, este o modalitate de a va comunica iubirea, grija si respectul pentru copilul dumneavoastra. Psiholog clinician, logoped, psihoterapeut Simona Hint , tel 0740054037.

Cum combatem stresul, sase pasi eficienti.

Stiati ca in timp ce va gandesti ce sa faci in situatiile tensionate, organismul se pune in functiune pentru a raspunde? Bataile inimii se accelereaza, presiunea sangelui creste, respiratia se inteteste, transpiratia se accentueaza si digestia incetineste. Aflati in ce masura puteti combate aceste reactii in fata stresului prin sport, meditatie si exercitii respiratorii. Practicarea unei actiuni fizice oboseste hormonii stresului. Daca ramai nemiscat in fata unui birou sau intr-o masina, trebuind sa faci fata unei situatii tensionate, substantele chimice caracteristice stresului raman in sange. Din cauza acestui lucru, durerile de cap si anxietatea nu intazie sa apara. In anumite situatii stresul se acumuleaza intr-o asemenea masura incat un incident minor poate declansa o adevarata criza. Descopera care sunt acele lucruri ce se afla in conexiune directa cu stresul. Care sunt simptomele fizice ale stresului? Principalele simptome fizice ale stresului constau in: palpitatii; ameteli; pierderea apetitului culinar sau, din contra, accentuarea lui; probleme digestive; dureri de dinti; insomnii; dificultati de respiratie; manifestarea balbaielii sau inregistrarea unui vorbit prea rapid, lipsit de articulatiile adecvate; stare accentuata de oboseala; infectii frecvente; reducerea apetitului sexual. Cum iti afecteaza stresul comportamentul? Sentimentul de tristete care apare in urma stresului se manifesta prin aparitia depresiei, anxietatii, atacurilor de panica, pesimismului si a insatisfactiei. Stresul te poate transforma intr-o persoana mai greu de suportat din cauza irascibilitatii si ostilitatii. Randamentul de la locul de munca este de asemenea afectat - devii uituc, letargic si inapt pentru a te concentra asupra problemelor. Te poate imbolnavi stresul? Factorii stresori nu produc direct nici o boala, insa sunt responsabili pentru agravarea anumitor stari precum alergiile, astmul, migrenele, sindromul colonului iritabil, eczemele, psoriazisul. De asemea, contribuie la marirea presiunii arteriale si favorizeaza aparitia afectiunilor cardio-vasculare. De aceea, este important sa iei masuri impotriva stresului. Iata-le pe cele mai simple dintre acestea: 1. Intervieveaza-te! Descrie-ti situatiile in care ai observat ca devii foarte anxios. Cauta sa descoperi care au fost motivele ce te-au determinat sa actionezi atat de neglijent. Noteaza-ti motivele pro si contra pentru a sti ce optiuni ai in momentul in care va trebui sa te confrunti cu o situatie asemanatoare. 2. Aplica exercitiile respiratorii! Incetinirea respiratiei la nivelul diafragmei este una dintre cele mai eficiente metode pentru a combate stresul. Calmeaza-ti si controleaza-ti respiratia prin cateva inspirari adanci, urmate de expirari pe gura. Reintoarce-te la respiratia normala si apoi repeta exercitiul. Daca situatia continua sa fie tensionata, ridica umerii si spune-ti "Nu are cum sa mearga rau". 3. 15 minute pentru sanatate Ai citit de nenumarate ori, dar ai pus in practica vreodata? Aplicand metodele de relaxare, tensiunea arteriala scade, ritmul respiratiei, al metabolismului si al inimii se incetineste, oferind corpului tau posibilitatea de a-si recapata echilibrul. Exercitiul nu-ti ia mai mult de 15 minute. Intinde-te pe spate pe un pat tare. Tine mainile pe langa corp, inchide ochii si respira adanc pentru a elibera tensiunea. Indeparteaza tensiunea acumulata in picioare, maini si gat. Fii constient de relaxarea care se produce la nivelul musculaturii corpului. Cand ai terminat, deschide usor ochii si intinde-te. 4. Metode pentru a controla stresul Urmatoarele tehnici te ajuta sa controlezi cat mai eficient stresul: • Meditatia - presupune relaxarea fizica. Aseaza-te confortabil pe un pat sau pe un scaun, inchide ochii si relaxeaza-te. Focalizeaza-ti gandurile asupra unui obiect; respira adnanc de 4 ori, vizualizand mental o imagine precum o floare sau o lumanare, in timp ce repeti cuvinte precum "pace" , "relaxare", "liniste". • Vizualizarea - Imagineaza-ti o scena in detaliu, adulmeca aromele, savureaza zgomotele. Repeta-ti fraze afirmative precum "Ma simt imapacata cu mine insami". Inainte de orice eveniment tensionat, vizualizeaza tabloul care te linisteste. Apoi, gandeste-te la situatia incordata si imagineaza-ti cum vei solutiona problema. • Meditatia activa - Concentreaza-ti atentia asupra tuturor lucrurilor pe care le faci, chiar daca e vorba de prepararea meselor sau de rezolvarea unui deadline. Focalizeaza-te pe momentele de maxima tensiune, fara sa-ti faci griji privind trecutul sau viitorul. 5. Nu uita de sport! Exercitiile te ajuta sa indepartezi hormonii stresului din sange si stimuleaza eliberarea endorfinelor (hormonii fericirii). Opteaza pentru un program moderat de activitate fizica timp de minim 20 de minute pe zi. Efectueaza o activitate aerobica de 3 sau 5 ori pe saptamana. 6. Ce sa bei? Renunta la consumul excesiv de cafea. Este indicat sa recurgi cat mai des la ceaiurile din plate precum busuiocul, teiul, trandafirul, cedru, salvia sau levantica. Nu uita de apa - bea cel putin 8 pahare de apa pe zi.

Cum sa ai o relatie de cuplu, casnicie longeviva?

Cuplul reprezinta inainte de toate o relatie in doi in care fiecare vine cu individualitatea si istoria personala. Succesul depinde desigur de felul in care partenerul vibreaza si raspunde la emotiile celuilalt, dar si de modul in care partenerii comunica intre ei. O relatie este ca un dans: nici unul dintre parteneri nu este bun sau rau in totalitate, lucrurile nu sunt doar in alb si negru, iar daca acest lucru este salutar, pentru ca altfel ar aparea plictiseala, exista si reversul, adica diferentele pot duce la divergente, la neintelegeri. Aceste diferente pot perturba echilibrul cuplului si pentru asta este necesar ca fiecare sa-si asume partea de responsabilitate pentru cele petrecute. Sa incetam a-l mai invinui pe celalat, dar si sa ne protejam limitele personale, astfel incat sa avem o relatie sincera si sanatoasa. Cand suntem indragostiti, ne asteptam ca partenerul sa ne citeasca gandurile, sa stie tot fara ca noi sa spunem ceva, iar daca nu se intampla sau nu poate sa o faca, avem tendinta sa dam vina pe partener, spunand ca nu ne mai iubeste sau ca relatia s-a racit. Insa, ambii trebuie sa aiba grija de relatie, dar si de propriile lor nevoi. Astfel, fiecare isi va mentine identitatea si nu va fi produsul a ceea ce doreste celalat. Cheia unei relatii stabile in cuplu o reprezinta comunicarea Iar aceasta nu inseamna doar exprimarea unui gand sau a unui sentiment. Trebuie insa sa fim siguri si ca am gasit modul cel mai bun de a exprima ce avem de spus. Bineinteles ca nu putem vorbi de o comunicare comuna tuturor cuplurilor, ca un tipar universal. Comun este doar faptul ca putem asemui ceea ce ar trebui sa se intample intre cei doi cu un drum cu doua sensuri ce presupune si reciprocitate. A comunica implica nu numai a spune celuilalt despre noi, dar si a asculta. Pe langa a-ti transmite propria parere, a comunica inseamna si sa stii sa asculti, adica sa fii atent la ce ti se spune. Daca suntem absorbiti cu totul de ideea obtinerii unui raspuns imediat si nu-l mai putem asculta pe celalalt cu obiectivitate, inseamna ca nu putem comunica. Doar il bombardam pe celalalt cu cuvinte, ignorandu-l, transformandu-l intr-un sac in care punem ce nu putem duce. Ascultarea nu este doar: a auzi ce spune, a percepe cum se simte si ce simte despre lucrul respectiv, inseamna disponibilitate de a intelege ce se intampla cu partenerul in momentul respectiv. Este un proces in care il luam in considerare pe cel de langa noi, bineinteles, fara a ne pierde din vedere pe noi. Presupune mult efort si disponibilitate, insa, in acelasi timp, se bazeaza pe iubire si nu are cum sa nu duca la un rezultat pozitiv ce dezvolta si consolideaza relatia. Partenerul de cuplu trebuie sa fie cel mai bun prieten, cu care sa poti discuta practic orice, sa-ti faca placere sa petreceti multe ore impreuna si sa te simti in largul tau cand esti in compania lui. Pentru a mentine vie relatia si a nu o paste pericolul monotoniei, la fel de important este sa invatam sa cultivam relatia cu mesaje positive. De exemplu, cand partenerul se poarta frumos, fa si tu la fel! Asa vei intari acest comportament si vei evita sa distrugi – sa tai din radacina ce este hranitor relatiei. Aprecierea calitatilor partenerului ajuta ca acestea sa sporeasca si sa creasca rezistenta cuplului. Tandretea este o alta forma de comunicare, nonverbala, ce vine sa intareasca comunicarea in cuplu - e ca o raza de soare care topeste ghiata. Cand doi oameni se iubesc reciproc, se cere satisfa-cerea dorintelor si nevoilor profunde ale amandurora. Daca doar unul este recompensat, inseamna ca acesta este stapanul, iar celalalt — servitorul. A nu ne comunica nevoile de teama ca vom fi criticati, sanctionati sau neintelesi, si din dorinta de a nu provoca un conflict, conduce la devitalizarea si stingerea relatiei de cuplu, pentru ca este lipsita de singurul mijloc eficient de a rezolva problemele cu care se confrunta, indiferent care ar fi acestea, dar si de a construi intimitatea dorita. Comunicarea nu face decit sa sporeasca increderea in cuplu, marind astfel sansa la o viata lunga in doi. Totodata, inseamna disponibilitate de a sti sa cerem, sa daruim, sa primim si sa refuzam. Inseamna a hrani relatia permanent, inseamna drumul drept catre inima celuilalt. Psiholog, psihoterapeut, consilier,logoped: Simona Hint tel 0740054037 Oradea.

De ce copilul meu este agresiv?

Un copil devine violent din diverse motive si il putem dezvata prin exemplul personal. Deoarece la varste fragede, din cauza ca nu stapaneste foarte bine limbajul, copilul comunica mai ales prin mijloace fizice de exprimare, unii specialisti sunt de parere ca agresivitatea este un comportament normal pentru copilul pana la varsta de 4 ani. Parintii trebuie sa cunoasca etapele de dezvoltare normala ale prichindelului lor, pentru a-si putea da seama daca o tulburare se inscrie intr-un comportament corelat cu varsta lui sau este cazul sa se adreseze unui specialist. Copilul poate reactiona in diverse moduri intr-o anumita imprejurare, inclusiv prin agresivitate. Oricarui copil i se poate intampla sa rupa o jucarie sau sa isi mai loveasca un coleg. Ce este agresivitate? In general, specialisti definesc agresivitatea ca fiind o reactie la un stimul din realitatea de zi cu zi, care pe copil il frustreaza si il dezamageste. In acel moment, micutul raspunde prin violenta. Uneori, si faptul ca inca mai face pipi pe el sau in pat, la o varsta la care lucrul acesta nu mai e normal sa se intample, este tot un soi de agresivitate orientata catre el insusi, refulata, inhibata, care nu se poate manifesta din diverse motive. Cand copilul devine agresiv Cazurile frecvent intalnite sunt acelea de opozitie, de comportament ceva mai obraznic. Copilul are mai multa energie, poate fi chiar si rasfatat, iar daca mediul in care traieste este extrem de tolerant, asta poate duce la agresivitate. Stresul vietii de adult se rasfrange si asupra copilului. Chiar daca avem un comportament exemplar fata de cel mic, chiar daca suntem parinti minunati, dar in cadrul familiei exista situatii tensionate, atunci copilul in mod sigur va fi afectat. Adultii sunt uneori nervosi, stresati. Indicat este sa nu supunem copilul la situatii de acest gen, pentru ca au efecte negative serioase asupra dezvoltarii lor psihice. Un mediu familial in care certurile sunt frecvente, violenta copilului devine « normala », adica explicabila. Copilul face ceea ce vede acasa si asta este educatia care i se ofera. El deschide ochii si invata sa traiasca intr-un mediu agresiv si, evident, si el se va comporta la fel in continuare. Divortul parintilor reprezinta una dintre situatiile dramatizante pe care copilul le poate trai. Intrucat rata divorturilor este din ce in ce mai mare, foarte multi copii provin din familii dezorganizate. Modalitatea prin care adultii depasesc perioada de divort se rasfrange asupra micutului. Potrivit unei statistici, intr-o familie in care mariajul este caracterizat prin certuri, tensiuni, insatisfactie reciproca, criticism, ostilitate si lipsa de caldura, copiii au o probabilitate mult mai mare sa dezvolte tulburari psihice. Exista insa si situatii cand agresivitatea nu mai este normala. Cand agresivitatea trebuie sa ne puna un semn de intrebare: Reactia de tip violent care survine in urma unui eveniment neplacut dureaza o perioada scurta de timp, daca nu este incurajata de parinti. Exista situatii in care copilul isi iese mai des din fire, dar nu este suficient pentru a putea spune ca este vorba de o tulburare semnificativa care sa necesite interventia specialistului. Daca insa observam la micut un comportament deosebit de agresiv, care persista mai mult de trei luni si care nu este justificat in niciun fel de ceea ce se intampla in mediul lui social sau familial, atunci e cazul sa ne adresam unui psiholog. Pentru a stabili diagnosticul, este suficient ca micutul sa prezinte simultan patru din cele opt simptome: 1. adesea isi iese din fire, 2. adesea se cearta cu adultii, 3. adesea refuza sau sfideaza regulile stabilite de parinti, 4. adesea ii sacaie pe ceilalti, 5. adesea ii invinovateste pe ceilalti pentru greselile lui, 6. se supara si se infurie cu usurinta pe ceilalti, 7. este furios si nelinistit aproape tot timpul, 8. este nemultumit tot timpul. Parintii au un motiv de ingrijorare in cazul in care comportamentul de acest gen este frecvent si mai grav decat la ceilalti copii de varsta micutului lor. Cum intervenim in modificarea comportamentului agesiv: Exemplul personal. Metoda cea mai eficienta prin care putem educa copilul sa scape de obiceiurile rele este aceea e exemplului personal: tata sau mama nu scuipa, nu musca, nu isi bate prietenii. Micutul trebuie sa inteleaga faptul ca violenta nu este buna, nu este acceptata social. Rabdare si intelegere. Parintii ar trebui sa incerce sa patrunda in lumea copilului si sa inteleaga ce se intampla cu el, pentru ca nu toate manifestarile care par anormale tin de patologie, iar singurul remediu bun pentru tulburarile copilului este mediul familial si capacitatea de intelegere a parintilor. Este esential sa nu raspundem la agresivitate cu agresivitate, ci prin exemplul personal, cu blandete si stapanire de sine. Coerenta. Foarte multi specialisti sunt de parere ca nu metodele de recompensa si de pedeapsa sunt eficiente pe termen lung, ci atitudinea coerenta si ferma a parintelui. Este deosebit de important ca intreaga familie sa aiba acelasi mod de educare a copilului. Daca mama spune «nu», tata trebuie sa fie si el de acord cu mama. In caz contrar, nu mai exista coerenta, iar micutul va invata sa speculeze orice comportament al parintilor. Ajutorul specialistului. Parintii aflati in perioada de divort e bine sa se adreseze unui specialist. Adultii au nevoie de sprijinul si suportul cuiva care nu este implicat in situatie, nu este tensionat, este obiectiv si cel mai important, care poate linisti copilul. Este de preferat o terapie de tip familial. Esential este ca ambii parinti sa cada de comun acord in ceea ce priveste apelarea la un specialist. Si terapia de cuplu este o solutie daca este luata in calcul in momentul in care apar discutiile. Este bine de stiut ca o terapie de cuplu nu rezolva neaparat situatia. Rolul terapiei este sa ajute ca lucrurile sa decurga intr-un mod amiabil. Apelarea la un psihoterapeut este importanta pentru copil, tinand cont de faptul ca semnele de tulburare nu apar imediat, ci dupa o perioada de timp. Psiholog, psihoterapeut,logoped Oradea, Simona Hint tel:0740054037